Lagărul pisicilor, iadul locatarilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lagărul pisicilor, iadul locatarilor

Locatarii unui bloc din cartierul Hipodrom se plâng de mirosul pestilenţial ce emană din apartamentul unei vecine. Oamenii spun că femeia are în casă mai multe pisici şi au făcut plângeri la toate instituţiile statului abilitate să soluţioneze o astfel de situaţie, fără niciun rezultat. În disperare de cauză, locatarii Blocului H6 au făcut un apel către redacţia ziarului "Obiectiv Vocea Brăilei", cu speranţa că vor fi sensibilizate autorităţile publice locale.
Scara 3 a blocului H6 din cartierul Hipodrom duhneşte, chiar dacă locatarii ţin în permanenţă toate geamurile deschise. Sursa acestui miros înţepător de urină este apartamentul 48, în care proprietara, Florica Cheleş, trăieşte împreună cu pisicile ei, în condiţii greu de imaginat. Dincolo de uşa întredeschisă, dar baricadată cu o masă, se poate doar ghici amploarea acestui focar de infecţie, deoarece bătrâna, în vârstă de peste 80 de ani, refuză să permită accesul în locuinţa ei al oricărei persoane. Mirosul respingător care emană din apartament şi muştele care roiesc în voie în jurul uşii fac viaţa celorlalţi locatari un chin, amplificat de temperaturile ridicate din această vară. Iar situaţia nu durează de azi de ieri, ci de mult timp, luni sau poate chiar de ani, potrivit declaraţiilor unora dintre vecini. "Cred că bolile specifice vârstei înaintate o fac pe această femeie să piardă contactul cu realitatea, provocând un disconfort foarte mare vecinilor, dar cel mai grav este că apartamentul ei a devenit un focar de infecţie. Locuieşte împreună cu câteva pisici, unii vecinii spun ca sunt peste 20, fără să asigure nici cea mai mică normă de curăţenie. Apartamentul acesteia emană un miros înfiorător, iar noi trăim un coşmar continuu de peste 4 ani", ne-a sesizat Valentin Fusea, unul dintre locatari. Oamenii spun că au încercat să-i atragă atenţia bătrânei, dar aceasta începe să facă scandal pe scară şi nu au cu cine să se înţeleagă. Cei care au reuşit, totuşi, să pătrundă în această "închisoare a pisicilor", la momentul în care proprietara a provocat o inundaţie de proporţii pe scară, povestesc scene de coşmar. "Soţia mea a intrat în casa vecinei şi mi-a spus că în dormitor are şifonierul răsturnat, iar în el, printre mormane de haine murdare, îşi au culcuşul pisicile, acolo fac şi puii. Parchetul este distrus de la atâta urină de pisică, pentru că îşi fac nevoile peste tot. Nimeni nu poate şti exact câte sunt, poate 40, poate 50, mănâncă cu bătrâna pe masă", ne-a spus Nicuşor Ionaşcu, unul dintre locatari. Cei care locuiesc în bloc de aproape 30 de ani şi o cunosc de tot atâta timp pe bătrână, spun că aceasta a lucrat ca asistent medical, iar problemele au început de când a mai adoptat un motan, pe lângă pisica pe care o avea deja în casă, ceea ce a dus la înmulţirea necontrolată a animalelor.

"Mirosul îl acoperă chiar şi pe cel de la crescătoriile de porci"

Oamenii sunt terorizaţi şi nu mai pot suporta această situaţie, la care nu au găsit până acum o rezolvare, în ciuda numeroaselor demersuri făcute pe la diferite foruri competente. "Am ajuns până la judecată. Am plătit câte 150 mii lei de familie şi ne-am judecat, am câştigat procesul, dar de atunci au trecut aproape 4 luni şi nimeni nu face nimic", ne-a spus Traian Smeu, unul dintre vecini. De-a lungul timpului, locatarii au făcut sesizări la Poliţie, la Direcţia Sanitar-Veterinară, la Primărie, la Inspecţia de Sănătate Publică (Sanepid), dar fiecare dintre instituţiile amintite s-au lovit invariabil de uşa închisă a bătrânei colecţionare de pisici. "Am încercat să discutăm cu cei de la Sănătate Publică, însă nu s-a întâmplat nimic. Înţelegem dreptul acestei femei de a trăi aşa cum doreşte, însă nu înţeleg noi, ceilalţi, ce vină avem. Temperaturile ajung să depăşescă 30 de grade în mod frecvent, iar noi nu putem risca să deschidem geamurile apartamentelor fără să fim invadaţi de un miros care îl acoperă chiar şi pe cel de la crescătoriile de porci din periferia oraşului", arată Valentin Fusea. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, dr. Delia Râşnoveanu, ne-a precizat că instituţia nu are pârgiile legale pentru a interveni în asemenea cazuri. "Dacă persoana refuză să permită accesul în locuinţă, nu putem face nimic, pentru că e proprietate privată. Sanepidul poate doar să facă recomandări, să dea un termen pentru a face curăţenie şi, dacă situaţia continuă în acelaşi fel şi suntem atenţionaţi, eventual putem recurge la aplicarea unei amenzi. După părerea mea, este o situaţie care ar trebui reglementată prin dispoziţii locale ori nu avem niciun fel de dispoziţie", a declarat dr. Delia Râşnoveanu. Am luat legătura şi cu administratorul asociaţiei de proprietari, care a explicat faptul că procesul cu Florica Cheleş a fost câştigat, dar hotărârea judecătorească trebuie să fie definitivă şi irevocabilă, astfel ca pe baza ei, instituţiile abilitate să poată evacua pisicile din apartament. "Trebuie să fie legalizată hotărârea, altfel nimeni nu se bagă. Cei de la Poliţie ne-au spus că nu pot intra în apartament dacă nu este o hotărâre definitivă şi irevocabilă, cei de la Sanepid au zis că pot, cel mult, să-i dea o amendă, cei de la Asistenţă Socială din cadrul Primăriei au venit de multe ori, cunosc cazul, dar nu au ce-i face. Le-am dat adresa unui nepot de-al bătrânei, pentru a încerca să facă demersuri să-i găsească un loc la un cămin de pensionari", ne-a spus administratorul. După pronunţarea, de către instanţă, a hotărârii judecătoreşti, locatarii au avut de aşteptat aproape 4 luni, pentru epuizarea căilor de atac. Acum aşteptarea lor se apropie de final, rămânând doar câteva zile din termenul de apel, care a început să curgă de la data comunicării hotărârii judecătoreşti şi nu de la cel al pronunţării acesteia. Însă, după obţinerea hotărârii legalizate, asociaţia trebuie să mai parcurgă o etapă, anume să se adreseze unui executor judecătoresc ce poate pune în aplicare hotărârea de evacuare a pisicilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro