• ce poate realiza un elev de la un liceu tehnologic? Răspunsul e simplu: orice • de la medalii în competiții sportive la premii culinare interjudețene, adolescenții de la ”Gheorghe K. Constantinescu ” din Brăila arată că talentul nu ține cont de numele școlii
Într-un sistem care împarte liceele în ”bune” și ”slabe” încă dinainte ca elevii să le treacă pragul, există școli care refuză să accepte aceste etichete ca sentință. Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu” din Brăila este una dintre ele. Aici, unde prea puțini caută premianți sau campioni, s-au format elevi care demonstrează, zi de zi, că talentul, voința și caracterul nu țin cont de renume, ci de oameni și de șansele care li se oferă.
Într-o societate în care violența juvenilă devine o problemă tot mai prezentă, într-un oraș în care tentațiile străzii pândesc la fiecare colț, există oameni care aleg să nu stea deoparte. La DORU TEAM, o sală de sport aparent modestă s-a transformat într-un adevărat sanctuar al disciplinei, al fair-play-ului și al speranței. Pentru antrenorul Dorel Beșleagă munca sa a devenit o adevărată misiune socială. Alături de el, doi elevi ai Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu” demonstrează că sportul poate fi o soluție reală în lupta împotriva violenței, rătăcirii și abandonului.
Dorel Beșleagă, antrenorul care modelează caractere, nu doar campioni
Puțini cunosc povestea completă a celui care astăzi conduce clubul sportiv AS Doru Team Brăila. Fost profesor de desen, absolvent al Liceului de Arte și al Facultății de Arte, artist la suflet și sportiv în esență, Dorel Beșleagă a ales în urmă cu decenii să își urmeze pasiunea pentru artele marțiale. A adus în Brăila un stil nou, dur, dar profund educativ, Kyokushin, un karate de contact real, în care corpul e testat, dar spiritul e cel care câștigă. Dorel Beșleagă nu este doar antrenorul clubului AS Doru Team, ci și un mentor, un sprijin și adesea singurul adult care crede cu adevărat în potențialul unor adolescenți care riscă să se piardă în anturaje periculoase. Prin orele petrecute în sala de antrenament, el construiește o alternativă la stradă, una bazată pe disciplină, fair play și autocunoaștere. ”Cu fiecare copil adus înapoi în sală, simt că am câștigat o bătălie importantă. Nu toți vor ajunge campioni, dar toți pot deveni oameni echilibrați dacă li se oferă o șansă”, spune Beșleagă.
El nu se oprește la a fi antrenor. Mai mult decât un antrenor, Dorel Beșleagă este omul care oprește violența cu sufletul și cuvântul. Nu ezită să-i caute pe tinerii care încearcă să renunțe, discută cu părinții, cu profesorii, le insuflă motivație, le amintește că violența nu trebuie să fie o armă în viața reală, ci o energie canalizată în mod organizat, în sală. Uneori, e singurul adult care face asta. ”Sunt mai mult decât un antrenor. Sunt uneori și tată, și prieten, și sprijin moral. Nu judec. Îi adun de pe stradă pentru că știu că în ei există lumină. Trebuie doar să-i conving să și-o aprindă.”
Fără să aștepte beneficii materiale, face ceea ce mulți au abandonat: crede în educație prin sport.
Valentin Mavrodin, campionul mondial care a ales sala în locul străzii
La 21 de ani, Valentin Mavrodin este un exemplu de determinare. Elev în sistemul seral la Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu”, și-a finalizat studiile profesionale în același loc, iar între timp a devenit unul dintre cei mai promițători luptători ai României în kickboxing. Cu titluri impresionante precum ISKA Oriental Rules World Super Welterweight Champion, DFS Middleweight Champion, sau Kickboxer of the Year, Valentin nu uită de unde a plecat. ”Totul a început acum nouă ani. Jucam fotbal, iar profesorul Laurențiu Buzea mi-a spus să încerc și sporturile de contact. Așa am ajuns în sala lui Doru Beșleagă. Acum mă antrenez zilnic patru-cinci ore și urmează să mergem în Japonia, la faimoasa gală K-1. Fără el, fără sprijinul lui constant, nu aș fi ajuns aici. M-a învățat să transform furia în ambiție și disciplina în stil de viață”, spune sportivul, care se pregătește acum pentru prestigioasa gală K1 din Japonia.
Corbu Fabian, între onoarea ringului și visul unei cariere militare
La doar 17 ani, Corbu Fabian, elev în clasa a X-a la profilul de Industrie alimentară, a obținut deja titluri importante: dublu campion național la Brazilian Jiu Jitsu, campion național la kickboxing, și deține centura verde 3 Kyu în Budokai. Visul său este să urmeze o carieră militară, o alegere firească pentru un tânăr care trăiește după reguli clare de muncă, disciplină și respect. În spatele acestor reușite stau ani de antrenament și o luptă cu sine însuși. A avut și el un moment de cumpănă, când tentațiile străzii și „coolness-ul” fotbalului l-au făcut să vrea să renunțe. Ne spune că ”am vrut să renunț. Mi se părea că fotbalul e mai cool, anturajul mă trăgea într-acolo. Dar familia și antrenorul meu m-au făcut să înțeleg ce înseamnă munca adevărată. Acum sunt mândru că nu am abandonat.”
Despre ce simte el când este pe ring, ne spune cu calmitatea care-l caracterizează că ”atunci când ești pe ring, ai nevoie de calm și luciditate. Loviturile nu se dau cu furie, ci cu precizie. În afara ringului, nu mi-am folosit niciodată forța. Mă mândresc cu asta. Datorită antrenorului am înțeles că adevărata victorie este să nu fii nevoit să lovești.” În afara ringului, Fabian nu a folosit niciodată violența, iar pentru el, acesta este cel mai mare câștig. ”Calmitatea și disciplina ne sunt insuflate din prima zi. Nu e vorba doar de pumni, ci de cum alegi să fii ca om”, ne-a împărtășit acesta.
Sportul ca armă împotriva pierderii unei generații
Dorel Beșleagă e conștient că nu toți copiii vor deveni campioni. Dar pentru el, fiecare copil care alege să intre în sală și nu într-un anturaj riscant e un câștig.”Unii vin, pleacă, se întorc. Nu e ușor. Dar dacă îi lași, se pierd. Eu nu-i las. Le arăt că se poate. Că viața are reguli, dar și recompense. Sportul nu este despre bătaie. Este despre cine ești când nu trebuie să lovești”, a subliniat acesta.
Într-o societate care are tot mai multă nevoie de repere morale, ceea ce se întâmplă în această sală de antrenament din Brăila este o lecție de viață. O lecție despre speranță, despre muncă, despre alegeri. Și despre un om care, zi de zi, luptă nu doar pentru trofee, ci pentru suflete.
Dorel Beșleagă nu antrenează pentru podium. El antrenează pentru viitor.
Și viitorul, prin tineri ca Valentin sau Fabian, are toate șansele să fie mai bun.
Mariana Roadevin și Georgiana Alexandru, olimpice într-un liceu ”nepopular”
Eleva Mariana Roadevin, care a obținut locul I la faza județeană a Olimpiadei de Industrie Alimentară, a reprezentat Brăila la nivel național. A obținut de asemenea locul I la concursul interjudețean „TehnoMath”. Nu este sportivă de ring, dar face parte din aceeași generație care dovedește că și din licee uitate pot ieși vârfuri. ”Dacă te implici se poate. Eu nu sunt de top, dar știu ce vreau și muncesc pentru asta. Asta m-a învățat școala mea, și oamenii din jur”.
Alături de ea, Georgiana Alexandru a obținut locul II la aceeași olimpiadă, confirmând că performanța din sala de clasă este la fel de importantă ca cea din ring. ”Contează să vrei, să te implici, să ai pe cineva care te susține. Eu i-am avut pe profesorii mei, care nu m-au lăsat să renunț”.
Doamna profesor Silvia Zăinescu, director al Liceului Tehnologic ”Gheorghe K. Constantinescu”, ne spune că ”liceul nostru nu este unul cu prestigiu, dar e plin de povești de reușită. Copiii noștri nu pornesc cu avantajul unui nume, ci cu dorința de a se ridica. Iar noi, profesorii, partenerii noștri, cum e domnul Beșleagă, care au înțeles nevoile acestor copii, facem tot posibilul să nu îi lăsăm singuri. Este o muncă de echipă și o dovadă că atunci când investești în oameni, rezultatele vin”.
Gustul succesului în bucătărie: Cooking Style Galați - podium pentru elevii liceului
Dacă în ring sunt duri și disciplinați, în bucătărie, elevii de la „Gheorghe K. Constantinescu” dau dovadă de creativitate, echilibru și eleganță. La Concursul Interjudețean culinar „Cooking Style”, desfășurat recent la Galați, acești tineri au arătat că știu nu doar să servească preparate ci și să servească lecții despre pasiune, muncă și rafinament. Elevele liceului, la specializarea ospătar (chelner) și vânzător în unități de alimentație, Gabriela Apostu și Raisa Dragomir, clasa a X- a, au revendicat premiul II în cadrul concursului. Andreea Ichim și Ștefan Soare, clasa a IX-a, au obținut mențiune, iar premiul special a fost atribuit elevilor Marian Caramalău și Valentina Baicu, clasa a IX-a.
”Pentru unii, poate este doar un concurs culinar. Pentru noi, e o recunoaștere a muncii acestor elevi care își iau foarte în serios meseria și visele. Sunt elevi profesioniști în devenire”, a subliniat directorul liceului, profesor Silvia Zăinescu.
Etichetele nu definesc oamenii. Oamenii definesc școala.
La Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu”, copiii nu doar că învață o meserie. Învață să devină oameni. Fie că e vorba de sportivi de performanță, elevi olimpici sau viitori maeștri în arta culinară, toți au în comun același lucru: nu renunță.
Poveștile elevilor din acest liceu arată că potențialul nu ține cont de statutul unei școli, ci de mediul creat în interiorul ei. Acolo unde există respect, încredere și oameni dedicați, se nasc campioni. În clasă, în ring, în viață.
Și poate că într-o zi vom învăța cu toții că adevărata performanță nu e despre unde înveți, ci cum lupți cu ce ai.