Legea amnistiei fiscale, promulgată de preşedinte | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Legea amnistiei fiscale, promulgată de preşedinte

Veste bună pentru contribuabilii scoşi datori cu sutele de lei la fondul de sănătate, din cauza unor venituri de câţiva lei: Legea amnistiei fiscale a fost promulgată de preşedintele ţării, Klaus Iohannis, context în care a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial. În principal, textul de lege spune că vor beneficia de anularea plăţii CASS persoanele fizice care, în perioada 2012 - 2014, au obţinut venituri brute lunare mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară, dar cărora li s-au calculat contribuţii la sănătate (CASS) la nivelul pragului minim de salarizare.
De aceleaşi prevederi beneficiază şi persoanele care nu realizează venituri şi pentru care baza lunară de calcul a CASS este salariul de bază minim brut pe ţară. Şi unii şi alţii îşi păstrează calitatea de asigurat în sistemul Asigurărilor Sociale de Sănătate.
În afară de obligaţiile de plată către CASS, amnistia fiscală vizează alte trei categorii de obligaţii: ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă; ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţie primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care efectuează transport internaţional, precum şi a celor plătite de către agenţii de muncă temporară; pentru diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de TVA.
Anularea obligaţiilor fiscale potrivit acestei legi se va efectua din oficiu, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare, care se comunică contribuabilului. "Aşteptăm publicarea în Monitorul Oficial şi intrarea în vigoare a acestei legi, astfel încât, după emiterea ordinului preşedintelui ANAF, să facem inventarierea cazurilor de contribuabili locali vizaţi de măsurile anunţate de Executiv", ne-a declarat Mihaela Marcu, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Brăila.
Întrebat ce se va întâmpla cu cei care au plătit deja obligaţiile respective, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a răspuns că se va căuta o soluţie şi pentru aceştia.
Reamintim că "Obiectiv Vocea Brăilei" a prezentat de-a lungul timpului mai multe cazuri aberante în care brăilenii erau scoşi datori la Fisc cu sume de ordinul sutelor de lei, chiar şi 1.400 lei, pentru dividende de 3 - 4 lei sau dobânzi bancare de câteva zeci de lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro