Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, este audiată la DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, este audiată la DNA

Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, este audiată, luni, la sediul DNA, aceasta declarând că se aşteaptă "la ce este mai rău" fiind ultima săptămână de campanie electorală.

Lia-Olguţa Vasilescu a ajuns luni dimineaţa la sediul DNA pentru a fi audiată. La sosire aceasta a declarat că nu ştie exact de ce a fost chemată şi că au mai fost audiaţi martori în dosarul ei.

"Mă aştept la ce este mai rău, având în vedere că este ultima săptămână de campanie electorală", a mai declarat edilul Craiovei.

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a fost reţinută de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore, pe 30 martie, fiind acuzată de patru fapte de luare de mită, trei infracţiuni de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, urmând să fie prezentată joi Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Aceasta a fost arestată la domicilu până pe 6 aprilie, când Curtea de Apel Bucureşti a decis să revoce măsura arestului la domiciliu dispusă de Tribunalul Bucureşti în cazul acesteia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro