Liberalii acuză firma “Eco” că îşi bate joc de agenţii economici cu care are contract | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liberalii acuză firma “Eco” că îşi bate joc de agenţii economici cu care are contract

• potrivit preşedintelul PNL Brăila, “Eco” pune firmele cu care are contract să plătească în avans ridicarea gunoiului, iar după ce ia banii le pune să mai aştepte câteva zile, până când se strâng mai multe firme, ca să se facă un singur traseu, să nu se consume combustibil pe mai multe drumuri • conducerea “Eco” afirmă, însă, că au fost întârzieri la ridicarea gunoiului doar în urmă cu circa trei săptămâni, când s-ar fi defectat două autospeciale

 

Liberalii brăileni au atacat în termeni duri operatorul de salubritate din subordinea municipalităţii, “Eco” SA, pe care îl acuză că nu respectă termenii contractelor încheiate cu agenţii economici. Preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a primit semnale de la firme din Brăila care se plâng că au contract cu “Eco”, dar nu li se ridică la timp deşeurile. Când au dat telefon să reclame acest aspect, li s-ar fi spus că trebuie să plătească facturile în avans, pentru că Eco nu are bani să presteze serviciile. Chiar şi după ce au plătit în avans, firmele respective au avut surpriza să constate că tot nu vine nicio maşină să le ia deşeurile din curte. “Au dat telefon şi au întrebat de ce nu li se ia gunoiul, iar cei de la Eco le-au zis că trebuie să mai aştepte câteva zile, până când se strâng mai mulţi agenţi economici, pentru ca maşina să facă un traseu pentru toată lumea. Asta se întâmplă la o societate care a primit de la Primărie 2 milioane de euro pentru investiţii şi pentru plata datoriilor. Este o bătaie de joc!”, a declarat Dănăilă.

Conducerea “Eco” SA recunoaşte că au fost întârzieri la ridicarea deşeurilor de la agenţii economici, însă afirmă că între timp lucrurile s-au reglat. “E adevărat, de ce să nu recunoaştem, că au fost nişte întârzieri, acum vreo trei săptămâni, din cauză că ni s-au defectat două autospeciale şi nu am mai făcut faţă volumului de muncă. Dar între timp maşinile au fost reparate şi situaţia a intrat în normal. Agenţii economici care au fost nemulţumiţi au reziliat contractul cu noi şi s-au îndreptat către alte firme de salubrizare. Între timp, alţi agenţi economici au venit la noi, de la alte firme, dovadă că nici serviciile noastre nu sunt chiar aşa deficitare cum spun unii...”, afirmă Alexandru Micu, directorul “Eco” SA. Acesta spune că toate problemele se vor rezolva după ce societatea va beneficia efectiv de pe urma banilor primiţi de la Primărie. Astfel, potrivit lui Micu, din cele două milioane de euro urmează să se achiziţioneze, într-o primă fază, două autospeciale autocompactoare de mare capacitate, o automăturătoare, o autospecială pentru măturat stradal, un tractor, o remorcă, un încărcător frontal, o perie frontală şi câteva sute de containere metalice.

“Nu s-au mai făcut astfel de investiţii de 40 de ani în salubrizare, la Brăila. Cu ajutorul acestor utilaje noi, activitatea noastră se va îmbunătăţi radical”, afirmă directorul Micu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro