Liberalii, repetenţii clasei politice brăilene! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liberalii, repetenţii clasei politice brăilene!

Iată că şi la UNPR se agită apele, odată cu supărarea lui Crăciun, primarul Chiscaniului, care vrea şi el în Parlament, măcar independent. Viorel Balcan, deocamdată PDL, nu se lasă nici el: vrea colegiul 3. Dumitriu, deşi tace, sigur a pus şi el ochii pe-un mandat. Şi mai sunt independenţii sau "independentele", plus Sorin Ovidiu Bălan de la PPDD, că doar n-o fi el mai prost. La PNL, în schimb, linişte. Teoretic, adică după teoria lui Stancu, PNL plus PC ar urma să-şi pună 7 candidaţi în 7 colegii, câte sunt în total, care să se bată-n sondaje cu ăştia de la PSD. Păi de unde, bre, atâţia?, cică se-ntreabă Boboc. Nu de alta, dar se pare că mahării partidului n-au chef să-şi ciufulească imaginea ieşind la bătaie, iar la final să piardă de pe locul I sau şi mai grav să iasă pe locul 2. Că ştiţi cum e, bătălia electorală nu-i pentru oricine şi miza-i mare. Sincer, până în prezent, PNL Brăila are sigur un candidat: Cătălin Boboc la Senat. Bun, decât nimic! În fond, se cheamă că PNL Brăila după alianţa cu PSD a progresat considerabil faţă de parlamentarele trecute. În 2008, liberalii brăileni au avut un deputat, Diana Tuşa, care a plecat la Bucureşti cum a venit. Acu', cu Boboc la cârme, liberalii s-ar putea lăuda cu-n senator şi brăilean pe deasupra. Eeeeee, altă viaţă! Sigur, mai este şi soluţia cu plombarea listei de la Bucureşti. Numai că atunci Boboc tre' să-i garanteze "centralului" c-o să iasă din prima sau la redistribuire că altfel, după cum l-am văzut pe Crin, o să-l calce în picioare pe bobocu' nostru, de nici fulgii n-or să mai rămână din el!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro