Liceul cu Program Sportiv, in cadere libera | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liceul cu Program Sportiv, in cadere libera

Dupa profesorii de atletism si inot care, nu cu mult timp in urma, au tras semnale de alarma privind situatia critica existenta la Liceul cu Program Sportiv, iata ca si sectia de handbal, prin vocea profesorului Nicolae Tonita, reclama faptul ca si aceasta disciplina, care a dat foarte multi handbalisti pe prima scena a tarii, este neglijata de catre conducerea liceului.
Inca de la inceput, profesorul Tonita a tinut sa mentioneze ca, la fel ca si ceilalti colegi de la volei, atletism si inot, a adus la cunostinta directorului Ion Ionescu problemele cu care se confrunta, insa acesta nu a gasit solutii.
"Cine conduce acest liceu? Cine se mai ocupa de destinele LPS-ului? Si daca aici nu se pot rezolva problemele, cine ar trebui sa se ocupe de aceasta grupare? Acestea sint intrebarile pe care mi le pun eu si colegii mei de la handbal, atletism si volei. Directorul liceului, Ion Ionescu, ridica din umeri, nu are solutii sa rezolve problemele sectiilor. Daca un conducator nu are solutii, inseamna ca trebuie schimbat, sa vina altcineva sa gaseasca solutii. Inspectoratul Scolar ar fi al doilea factor care ar putea detensiona aceasta stare de lucruri, dar deocamdata nu inteleg de ce nu o face si daca nici acest lucru nu este posibil, ultima rezolvare ar fi trebuit sa vina probabil din partea conducerii orasului ori a judetului. Noi, asa cum este normal, am facut demersuri la nivelul conducerii noastre pentru ca am vrut sa mergem pe cale ierarhica. Directorul liceului, Ion Ionescu, a avut in permanenta aceeasi scuza, aceea ca Primaria nu dispune de fonduri pe care sa le aloce pentru competitii. La solicitarile noastre el ridica mereu din umeri", a declarat profesorul Nicolae Tonita.
Practic, in opinia sursei citate, punctul culminant al situatiei existente la sectia de handbal l-a constituit retragerea unor echipe de juniori din campionat, in conditiile in care cel putin una dintre ele ar fi avut sanse sa acceada la turneul semifinal. Iar retragerea lor ar putea fi urmata de o suspendare a echipei de juniori I in campionatul urmator, dar si de o amenda, si acest lucru este nefiresc in conditiile in care, la Braila, sint in continuare talente in acest domeniu.
"In campionatul actual au fost retrase din competitii echipa de juniori I baieti a profesorului Teodor Ciochia, cea similara de fete, pregatita de profesorul Viorel Alexandru, dar si echipa masculina de juniori II, pe care o pregatesc eu, si nu inteleg de ce, pentru ca din cite stiu a fost alocat de catre primarie un buget pentru acest campionat. Echipa de junioare I ar fi putut sa acceada la turneul semifinal, iar la mine, la juniori II, dispunem de handbalisti, cu talie, foarte valorosi. Avem doi jucatori de 2,05 m, Dumitru Buga si Alexandru Voda, dar si alti doi de 1,97, Sabin Bitica si Marius Rodicenco, tineri de perspectiva, care mai au doi ani si jumatate de juniorat. Am ajuns sa ne intrebam pentru ce-i pregatim, sa lucram cu ei numai in "laborator", caci fara competitii la care sa participe, sa se rodeze, pregatirea lor nu va fi niciodata completa", a continuat N. Tonita.

Colegii din tara ne intreaba ce se intimpla la Braila

Sursa citata considera ca in ultimi ani liceul se afla in regres in privinta rezultatelor la toate sectiile. Daca in urma cu citiva ani LPS-ul brailean ocupa locurile 4-5 in topul scolilor de specialitate din tara, acum rezultatele nu mai coincid cu munca profesorilor si valoarea sportivilor.
Nu este asigurat nici macar minimum de echipament, nici chiar mingi, dar la acest ultim capitol salvarea a venit totusi din parte Directiei pentru Sport: "De la an la an, in loc sa urcam in performanta, sa accedem macar la turneele finale, noi coborim stacheta, iar acest lucru nu se intimpla numai la handbal, ci si la celelalte sectii. Conducerea nu ne mai asigura nici macar strictul necesar. Nu mai vorbim de echipament pentru ca aici sintem terminati. An de an, rulam echipamentul de la jucatorii care termina liceul. Mai mult, am inceput noi, profesorii, sa scoatem bani din buzunarul nostru pentru ca echipele sa poata participa la programul competitional. Madalin Castalov a platit transportul la turneul de la Calarasi, iar eu am platit arbitrajul la un meci in luna noiembrie, si nici pina in clipa de fata nu mi-am recuperat banii".
Nicolae Tonita sustine ca regresul prin care trece handbalul brailean a fost sesizat chiar si de catre colegii de la alte echipe din tara cu care antrenorul se intilnea de obicei la turneele semifinale si finale. "Toata lumea ma intreaba ce se intimpla la Braila, de nu mai sintem ceea ce am fost altadata. Eu cred ca, inainte de a fi prea tirziu, este necesar ca toti factorii de raspundere sa se implice in rezolvarea problemelor acestei institutii pentru ca, se stie de mult, sportul si cultura fac cea mai buna propaganda pe plan national si international", a mai adaugat profesorul Nicolae Tonita.

"Cred ca este o lipsa de comunicare cu Primaria"

La toate aceste probleme, Inspectoratul Scolar a raspuns cu o inspectie RODIS, care vizeaza toate aspectele procesului instructiv-educativ, aflata in desfasurare. Cit priveste banii necesari pentru competitii, prof. Florentina Marina, purtatorul de cuvint al ISJ a precizat: "Problema este ca fondurile se primesc de la Primarie, care este singura indreptatita sa verifice cum se cheltuiesc aceste fonduri. Dupa ce se va finaliza inspectia RODIS se va lua o decizie si in privinta conducerii scolii, de obicei asa se procedeaza". Inspectorul de specialitate, prof. Elena Preda, a explicat ca situatia prezentata de profesorul Nicolae Tonita este cunoscuta. Stim ca s-au pierdut competitii din lipsa finantarilor, insa acum se face un control la liceu si vom vedea cum au fost cheltuite fondurile. Nu este in regula faptul ca directorul este in concediu medical de doua saptamini, iar profesorii nu se pot prezenta la competitii din lipsa fondurilor. Nu stiu ce buget a fost alocat in 2006 scolii, dar probleme au fost si in 2005, pentru ca excluderea echipelor de handbal din campionat pe 12 ianuarie 2006 a venit in urma neparticiparii la competitii in 2005. Cred ca este o lipsa de comunicare cu Primaria. Eu inteleg ca nemultumirea este mai veche, s-au acumulat problemele, iar profesorii spun ca ei aproape ca nu-si justifica activitatea daca nu participa la competitii", a explicat inspectorul Elena Preda.

"Din cele 123 de milioane solicitate pentru luna ianuarie, numai 26% se vor cheltui pentru cazare, masa si motorina pentru transport. Restul banilor se duc pentru tot felul de taxe"

Pe de alta parte, directorul economic al Primariei, ec. Stoica Anghelescu a spus ca pentru 2006 bugetul inca nu a fost stabilit, dar, din partea Liceului cu Program Sportiv a primit o nota de fundamentare, nesemnata, prin care se solicita aproape 123 de milioane pentru luna ianuarie. In privinta anului 2005 directorul Stoica Anghelescu a explicat ca nu se poate spune ca nu au fost bani, ca au fost fonduri suficiente pentru asigurarea procesului instructiv-educativ si ca, din punctul sau de vedere, aceste competitii nu fac parte din acest proces instructiv-educativ. "Ei mai au si fonduri extrabugetare, venituri proprii, care nu sint de neglijat, din care se pot descurca, iar noi i-am ajutat achizitionindu-le un microbuz cu care sa se deplaseze la competitii si sa-i coste mai putin. Eu chiar am discutat cu unii profesori si acestia au fost la competitii, insa sint alte cadre didactice care vor numai competitii. Din cele 123 de milioane solicitate pentru luna ianuarie, numai 26% se vor cheltui pentru cazare, masa si motorina pentru transport. Restul banilor se duc pentru tot felul de taxe, bani care ajung la diferite cluburi: taxa pentru sectie, taxa viza legitimatie, taxa pentru sala, taxa viza carnet antrenor, taxa numere de concurs si totul milioane de lei. Este normal sa plateasca scoala taxa de viza pentru carnetul de antrenor? Acestea sint cheltuieli mult mai mari decit cele cu masa, cazarea si motorina pentru transportul la competitii. Eu cred ca aceste fundamentari sint corecte, dar nu o sa le pot da mai mult de 8,3% din bugetul anului trecut pina nu se aproba bugetul acestui an. Cit de corect au fost cheltuite fondurile se va putea vedea dupa un audit intern", a explicat directorul Stoica Anghelescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro