Locomotiva de epocă a fost adusă pe bucăţi în Gară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Locomotiva de epocă a fost adusă pe bucăţi în Gară

Ieri a fost adusă în staţia CFR Brăila o primă parte din locomotiva pe aburi promisă de compania Căi Ferate Române şi autorităţile locale. Pe un trailer de gabarit mare a fost adus vagonul pentru cărbuni, urmând ca zilele acestea să fie scoasă din remiza CFR Brăila şi adusă pe platoul din apropierea gării, în aceleaşi condiţii, şi locomotiva propriu-zisă. Deja între clădirea Gării şi cea a Poliţiei TF fusese amenajată o porţiune de cale ferată de câţiva metri lungime, cu şine, postament şi pietriş, special pentru a "găzdui" locomotiva. De acţiune se ocupă operatorul public de transport în comun, SC "Braicar".
Este vorba despre o locomotivă cu abur modelul 50.504, cu an de fabricaţie 1930, staţionată până nu de mult în remiza CFR Buzău. Aceasta a intrat în procesul de recondiţionare şi ulterior a fost adusă în remiza CFR Brăila pentru ca, de 1 Iunie, să fie prezentată copiilor la un eveniment dedicat lor, organizat de Secţia Regională Transporturi Galaţi - Biroul Judeţean Transporturi Feroviare Brăila.
Reamintim că în urmă cu mai bine de un an s-au terminat lucrările de reabilitare şi modernizare a staţiei CFR Brăila, ocazie cu care a apărut şi platoul din apropierea clădirii Poliţiei TF Brăila, unde este montată zilele acestea locomotiva de epocă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro