Logica de fier a lui Stancu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Logica de fier a lui Stancu

Gheorghe Bunea Stancu nu sta o clipa locului. Dupa ce saptamina trecuta a inaugurat Podul peste Dunare, iar zilele astea se pregateste sa taie panglica la Aeroport, presedintele PSD ^ CJ Braila are, iata, un nou proiect pe cit de grandios, pe-atit de util pentru comunitate. Dar mai bine sa-l ascultam pe domnu' Stancu, sa ne zica cu vorbele lui ce lucru bun intentioneaza sa faca pentru oras: "Vrem sa construim 1.000 de apartamente in Lacu Dulce, cel mai probabil, iar CJ si Primaria vor acoperi contravaloarea cailor de acces si a utilitatilor pina la blocuri, pentru ca un apartament sa nu coste mai mult de 500 de euro mp. Asadar, am avea apartamente cu o camera la 15.000 de euro si apartamente cu doua camere la 30.000 de euro. Ne adresam tuturor celor carora bancile le acorda aceste imprumuturi, nu avem nici un fel de restrictii."
Este normal ca dl. Stancu sa aiba si el limitele lui. Nu poate sa se priceapa la toate, sa fie multilateral dezvoltat, asa ca este de inteles ca sta prost la logica. Si o sa inteleaga imediat despre ce este vorba, asta daca, desigur, va dori sa ia notite. Asadar, cind mai sint doar sase zile pina la alegerile parlamentare, PSD-ul promite la Braila 1.000 de case. Altfel spus, votati, fraierilor, PSD-ul daca vreti case! Ca acest ansamblu de locuinte se va ridica cind s-o pocai Sexy Braileanca - nu este o presupunere, ci o certitudine, din punctul meu de vedere. Dar despre asta si alte goange, cu alta ocazie.
Sa admitem insa ca Stancu, dimpreuna cu primarul Simionescu, va construi acest ansamblu de locuinte. Cine va obtine un credit de 30.000 de euro de la banca, pentru a putea achita pretul unui astfel de apartament? Logic, cei care au salarii mari, de la 1.500 de euro in sus, dupa cum am vazut ca au inceput bancherii sa conditioneze acordarea unui imprumut. Prin urmare, apartamentele gindite de Stancu pentru persoanele nevoiase, cu venituri modeste, vor ajunge la brailenii care cistiga de la multumitor in sus. Poate ca Stancu nu a aflat inca, dar in proportie covirsitoare, cei care au venituri peste medie nu sint "de stinga". Sint persoane care s-au adaptat mediului concurential, care nu stau cu mina intinsa la stat, care nu agreeaza pomenile pesediste, ce au transformat Romania intr-o tara de asistati sociali.
E, si uite-asa constructorul Gheorghe Bunea Stancu va ridica apartamente pentru alegatorii altor partide, ceea ce se poate traduce - nu-i asa? - in 100% eficacitate electorala.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro