LPS Brăila a învins în penultima etapă a returului la Buzău | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

LPS Brăila a învins în penultima etapă a returului la Buzău

După ce au trecut de CSS Constanţa pe teren propriu, în penultima etapă a returului LPS Brăila a reuşit să învingă şi la Buzău, deşi formaţia gazdă s-a agăţat de fiecare minge pentru a obţine victoria şi a-şi păstra măcar teoretic şanse la accederea la turneul semifinal.
A fost un meci aprig disputat, pe parcursul căruia ambii antrenori s-au declarat nemuţumiţi de maniera de arbitraj.
Cu toate că meciul a fost echilibrat, LPS Brăila a avut un avans de cinci puncte cu şase minute înainte de finalul partidei, însă când mai era un minut tabela arăta din nou un scor egal, 24-24.
A urmat atacul elevilor profesorilor Meca şi Castalov, George Olteanu a marcat şi LPS Brăila şi-a trecut în cont toate punctele puse în joc.
LPS Brăila a ajuns la un punct în spatele liderei, echipa Şc. Nr. 3 Adjud, formaţie pe care o va întâlni în meci direct în ultima etapă a returului pe teren propriu.
"A fost un meci bărbătesc şi mă bucur că deşi am jucat fără Leţu, Muşat şi Carp am câştigat şi acum ne gândim deja la derby-ul cu echipa din Adjud. Formaţia noastră se mişcă foarte bine şi cred că nu vom avea probleme în a ne realiza obiectivul, accederea la turneul semifinal", a declarat profesorul Sorin Meca.

Clasament - Seria B
1 Şc. Nr. 3 Adjud 11 10 1 0 424-281 21
2 LPS Brăila 11 10 0 1 333-266 20
3 CSS Galaţi 11 6 1 4 332-288 13
4 CSS Constanţa 11 5 0 6 367-333 10
5 LPS Buzău 11 5 0 6 327-357 10
6 CSS Medgidia 12 2 0 10 305-415 4
7 LPS Focşani 11 0 0 11 236-384 -2*
* Echipa penalizată cu 2 puncte pentru nerespectarea cerinţelor privind vârsta jucătorilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro