Lucrări finalizate la clopotnița Capelei Militare „Sfinții Martiri Brâncoveni” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lucrări finalizate la clopotnița Capelei Militare „Sfinții Martiri Brâncoveni”

• zilele acestea, părintele Cristian Cosmin Ion, truditorul Sfântului Altar de la Capela Militară, anunța finalizarea lucrărilor de renovare a parterului clopotniței • aici sunt disponibile două camere mortuare și un grup sanitar nou • la demisolulul clădirii se vor amenaja o bibliotecă, o cameră pentru activități cu tinerii, o cameră de serviciu și o bucătărie

 

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a renovat parterul clopotniței Capelei Militare „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Aici sunt disponibile două camere mortuare și un grup sanitar. Au fost realizate lucrări de zugrăvire, s-a montat lambriu de lemn, parchet rezistent la umezeală și s-au achiziționat scaune tapițate”, anunța, zilele trecute, pe pagina sa de Facebook, părintele Cristian Cosmin Ion, de la Capela Militară „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Lucrările vor continua la demisolul clădirii, unde se vor amenaja o bibliotecă, o cameră pentru activități cu tinerii, o cameră de serviciu și o mică bucătărie, cu sprijinul credincioșilor și cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos.


Un lăcaș de rugăciune pentru militarii brăileni

La 6 decembrie 1995, când brăilenii își sărbătoreau patronul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit locul pe care avea să se ridice viitoarea Capelă Militară. Evenimentul a avut loc la puţin timp după semnarea Protocolului dintre Patriarhia Română şi Ministerul Apărării Naţionale de reînnodare a tradiţiei, desfiinţată abuziv în 1948, de slujire a preoţilor în Armata României. La slujba de sfinţire a participat generalul Eugen Bădălan, în calitate de comandant al Armatei a II-a, precum şi generalul Nicu Apostu, comandantul Corpului 8 Armată. La data de 14 iulie 1996, de Ziua Transmisionistului Militar, s-a binecuvântat spre slujire, de către ierarhul Dunării de Jos, un ansamblu de patru corturi militare de campanie dispuse în linie, folosite de militarii brăileni „pentru a face un popas duhovnicesc”. La 19 aprilie 1997, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a săvârşit slujba de binecuvântare a primei cupe de beton şi a aşezat la fundaţia bisericii „Documentul de întemeiere”, ermetizat într-un tub de obuz de tun. Proiectul Capelei a fost realizat de firma „Aquazur”, iar construcţia de către firma Concas SRL. Pictura, în stilul bizantin, a fost realizată de pictor prof. Alexandru Conţ, în tehnica „fresco”. Biserica are trei turle, după numărul persoanelor Sfintei Treimi, iar pe acoperiş sunt montate şapte Sfinte Cruci, după numărul darurilor Duhului Sfânt şi al Sfintelor Taine. Faptul că biserica are ca patroni spirituali pe Sfinţii Martiri Brâncoveni (sărbătoriţi în fiecare an la 16 august) a condus la unele specificităţi în construcţia şi pictarea bisericii, întrucât Sf. Constantin Brâncoveanu a creat un stil distinct în cultura şi arta românească, stilul brâncovenesc.

Noua biserică a fost ridicată, tencuită şi finisată la exterior până în decembrie 2003. La 24 decembrie 2003, în Ajunul Crăciunului, ÎPS Casian le-a oferit militarilor din Brăila cel mai frumos dar de suflet. Biserica plină de militari, având între ei pe comandantul de atunci al Garnizoanei Brăila, generalul Alexandru David, a primit binecuvântare pentru slujire. Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită la Capela Militară la Praznicul Nașterii Domnului 2003. 

Lucrările de pictură au început în anul 2004, an în care se împlineau 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sf. Ştefan cel Mare, iar în anul 2007 Sfântul Altar era pictat în întregime. În acel an, Biserica Ortodoxă sărbătorea 1600 de ani de la trecerea în veşnicie a Sfântului Ioan Gură de Aur şi 1900 de ani de la adormirea în Domnul a Sfântului Ignatie Teoforul. Tot atunci, se împlineau 18 ani de slujire ca arhiereu a ÎPS Casian. În acelaşi an, la 31 mai, Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, înfiinţată pe structura fostului Corp 8 Armată, împlinea cinci ani de existenţă, fiind condusă de generalul de brigadă Mihai Tofan. La 31 mai 2007, Capela Militară „Sfinţii Martiri Brâncoveni” a fost sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Lucrările de pictură au continuat în anii următori; concomitent, alături de biserică s-a ridicat o clopotniţă.

Nu de puține ori, la Capela Militară s-au săvârşit slujbele cuvenite la plecarea sau la repatrierea militarilor români din misiuni externe. Edificiul religios de pe Calea Călărașilor se înscrie în jertfa continuă „pornită din dragoste şi evlavie către Dumnezeu, Ziditorul a toate” având ca pildă sacrificiul Sfântului Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro