Măcelarul care l-a înjunghiat pe inspectorul veterinar a fost arestat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Măcelarul care l-a înjunghiat pe inspectorul veterinar a fost arestat

Individul care a înjunghiat un angajat al Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Brăila, aflat în control în Piaţa Halelor, a ajuns după gratii. Ieri, Viorel Moroianu zis "Stalin", în vârstă de 40 de ani, a fost prezentat instanţei, pe numele lui fiind emis mandat de arestare preventivă pentru primele 29 de zile. Individul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, două infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi port ilegal de cuţit. Potrivit anchetatorilor, în ziua de 18 iunie, în jurul orei 13.00, în hala agro-alimentară din Piaţa Halelor, învinuitul a adus injurii părţilor vătămate, Cristian Petru şi Florin Kirschner, inspectori ai DSV, i-a lovit cu pumnii, după care l-a înjunghiat în mod repetat pe Florin Kirschner. În urma loviturilor de cuţit, bărbatul în vârstă de 51 de ani a suferit leziuni ce necesită îngrijiri medicale pentru vindecare de 11 - 13 zile. Inspectorul veterinar a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Brăila, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internat la Terapie Intensivă. Ieri, directorul de îngrijiri Puşica Răuş ne-a declarat că starea generală a pacientului este ameliorată, însă va mai rămâne sub supravegherea medicilor.

Reamintim că Viorel Moroianu zis "Stalin" a sărit cu cuţitul la inspectorul veterinar după ce acesta i-a atras atenţia că nu poartă halat. Şocaţi de cele întâmplate, oamenii aflaţi în zonă au sărit şi l-au imobilizat pe boschetar şi au chemat imediat Poliţia. Lucrătorii de la Postul de Poliţie din Piaţa Halelor au ajuns imediat la faţa locului şi l-au încătuşat pe atacator, care a fost reţinut şi condus la Poliţia Municipiului. Individul îşi făcea veacul prin Piaţa Halelor şi îi mai ajuta pe comercianţi la descărcatul produselor din carne şi la tranşat, pentru a câştiga un ban. În trecut, "Stalin" a mai fost condamnat pentru fapte de violenţă, având la activ o condamnare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, două pentru infracţiuni de lovire sau alte violenţe, o condamnare pentru lipsire de libertate, una pentru violare de domiciliu şi una pentru furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro