De exemplu, d-na economist Rodica Sin. O profesionistă despre care aş fi putut spune că este şi atrăgătoare dacă nu avea tunsoarea aia de fotbalist din anii '80, cu breton şi chică.
În sfârşit, nu coafura d-nei Sin este relevantă în acest caz de posibilă agresiune cu bătaia, ci felul în care dumneaei a înţeles să tranşeze (scuze!) meciul cu echipa medicală condusă de doctorul Ştefan Mihăilescu. Pe mine, unul, nu m-a surprins faptul că nişte inşi printre care şi medici s-au îmbrâncit, iar în urma acestui conflict spontan gaşca d-nului doctor Stefan Mihăilescu a ieşit ciufulită din mâinile fine ale d-nei Sin. La urma-urmei, doctorii de ce nu s-ar bate, de ce nu şi-ar căra pumni în gură? Deci nu chestia asta m-a mirat, ci viteza de reacţie şi precizia cu care a lovit d-na economist. Acea stăpânire de sine cu care sunt înzestrate marile figuri ale lumii medicale - care îi ajută pe medici să-şi păstreze luciditatea în momentele dificile ale intervenţiilor chirurgicale -, a fost mai vizibilă ca niciodată la d-na Sin. Nici nu a clipit când a văzut şase inşi în biroul ei de director interimar al Spitalului Judeţean Brăila, în frunte cu fostul manager Ştefan Mihăilescu. I-a măsurat pe toţi din priviri, ca să-i simtă pe cei mai slabi dintre ei, apoi s-a poziţionat cu spatele la perete, ca să nu poată fi atacă din spate, după care i-a încins pe rând pe băieţi, în ordinea în care aceştia intraseră cu tupeu în birou. Câţiva au scăpat cu fuga, alţii s-au ascuns în baie, astfel că d-nul Stefan Mihăilescu a fost singurul care a mai putut da relaţii presei cu privire la măcelul din biroul d-nei Sin. Orgolios, însă, d-nul Mihăilescu nu a vrut să recunoască faptul că a fost bătut cu stetoscopul la palmă, dar imaginile video despre care a făcut vorbire d-na Sin sunt mai mult decât relevante. Eu, unul, le-am văzut de vreo 10 ori şi vreau să vă spun că Rodica Sin şi-a greşit cariera. Luptătoare de wrestling trebuia să se facă, în America, mai ales că are şi un nume predestinat, căci în engleză „sin" înseamnă „păcat".