Mafiot italian, prins la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mafiot italian, prins la Brăila

Un italian în vârstă de 51 de ani, căutat prin Interpol pentru relaţii cu mafia napoletană, a fost prins de poliţiştii brăileni şi urmează să fie extrădat. Ferone Gaetano, din Napoli, era urmărit în baza unui mandat european de arestare, fiind suspectat de constituire într-o organizaţie afiliată grupării Clan dei casalesi - Camorra, ai cărei membri comiteau infracţiuni de şantaj, înşelăciune, fraudă fiscală, fals în acte publice şi private şi spălare de bani, fapte săvârşite pe teritoriul Italiei. Bărbatul se ascundea într-o garsonieră din cartierul Hipodrom şi lucra ca bucătar în restaurantul italianului Alessandro Bonamici, condamnat, de curând, la 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată pentru ultraj la poliţist, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi fugă de la locul accidentului.

{flv}05mafie{/flv}

După un filaj ce a durat aproximativ o săptămână, ieri, în jurul orei 11.00, poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila l-au depistat pe Gaetano pe strada Hipodrom şi l-au aruncat după gratii. Primele informaţii că acesta s-ar afla în Brăila au apărut în luna februarie, după ce un alt membru al organizaţiei a fost prins în Capitală. La acea dată, bănuind că autorităţile sunt şi pe urmele sale, italianul a dispărut din garsoniera în care locuia cu chirie, din blocul B9, de pe strada Hipodrom. La sfârşitul lunii trecute, oamenii legii au dat de urma sa, descoperind că bărbatul locuieşte tot în cartierul Hipodrom, într-o garsonieră din blocul A18. Pândindu-l câteva zile, poliţiştii au aflat că Gaetano lucra ca bucătar în restaurantul "La Fenice", din zona Piaţa Mare, unde era adus dimineaţa cu taxiul şi dus acasă în miez de noapte, pentru a nu fi văzut. La poliţie, Gaetano le-a recunoscut judiciariştilor că are probleme cu legea în Italia, însă când a fost întrebat dacă numele Camorra îi spune ceva, a răspuns doar că a auzit de ei, întrucât a locuit în Napoli.

05mafia1Gaetano este acuzat că a fraudat statul italian, prin neplata TVA-ului

Autorităţile judiciare italiene au probat că Ferone Gaetano, împreună cu alte 20 de persoane, au constituit o organizaţie de tip mafiot, ce era afiliată şi aliată grupării Clan dei casalesi - Camorra (mafia napoletană) care, folosind forţa, exercita acţiuni de intimidare asupra societăţilor ce operau în domeniul comercializării de autovehicule, pentru a avea monopol pe piaţă cât şi alte foloase necuvenite.

Organizaţia era împărţită pe familii, iar fiecare membru în parte avea rolul lui bine stabilit. În timp ce unul singur, de altfel şi capul organizaţiei, ţinea legătura cu Camorra, ceilalţi aveau grijă ca afacerile să prospere. Astfel, în sarcina cetăţeanului italian prins în Brăila, autorităţile judiciare italiene au stabilit că, în perioada 2002 - 2006, în calitate de asociat şi administrator al unei societăţi comerciale din Napoli, a importat autoturisme din Belgia, Germania şi alte ţări din Uniunea Europeană, pentru beneficiul unor saloane auto de prezentare ce erau la dispoziţia organizaţiei mafiote, autoturisme ce erau apoi vândute, fraudând statul prin neplata TVA-ului. Întrucât bărbatul a părăsit teritoriul Italiei, sustrăgându-se cercetărilor, el a fost pus în urmărire la nivel internaţional. "Obţinându-se informaţii că acesta se află pe teritoriul României, împreună cu alţi membri ai organizaţiei Camorra, autorităţile române, în colaborare cu cele italiene, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţional - Biroul National Interpol, au desfăşurat activităţi comune pentru depistarea sa. Iniţial, la data de 10 februarie, în Bucureşti a fost depistat de poliţişti ai Serviciului Urmăriri al Direcţiei de Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, un alt cetăţean italian, cercetat în acelaşi dosar", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
Ferone Gaetano va fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în vederea reţinerii şi prezentării ulterioare în faţa instanţei, pentru emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării în favoarea autorităţilor italiene.

Clan dei Casalesi, responsabilă pentru peste 600 de crime

Clan dei Casalesi este o organizaţie mafiotă din provincia italiană Caserta, bănuită că s-ar afla în spatele a nu mai puţin de 645 de omucideri derulate între anii 1985 şi 2004, afacerile ilegale ale clanului fiind estimate la aproximativ 30 de miliarde de euro.

Constituită după modelul mafiei siciliene, organizaţia are o structură unitară de tip piramidal şi controlează aproape toată provincia Caserta, având interese economice inclusiv în Milano, unde se intersectează cu zona de influenţă a Cosa Nostra.

În ultimii ani, autorităţile italiene au realizat sute de arestări din rândul grupării, anchetele departamentului Antimafie conducând la concluzia că organizaţia sau grupările aliate acesteia derulează activităţi ilicite în Polonia, Ungaria, Bulgaria, Germania şi România.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro