Mama ucigaşului de la Tufeşti spune că fiul ei a fost în legitimă apărare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mama ucigaşului de la Tufeşti spune că fiul ei a fost în legitimă apărare

Mama bărbatului acuzat că l-a ucis pe Vasile Cazan, cioban înstărit în comuna Tufeşti, susţine că fiul ei ar fi dat cu bâta în legitimă apărare şi că nu a vrut să îşi omoare adversarul. Femeia le-a spus poliţiştilor că fiul său a rămas şocat când a văzut că ciobanul nu mai mişcă şi chiar s-a dus la Poliţie să se predea, dar pentru că acolo nu era nimeni, a venit acasă şi s-a culcat. Suspectul a mai făcut 4 ani de puşcărie, tot pentru acte de violenţă.

Prins la câteva ore de la comiterea faptei, Ionel Bârligea, în vârstă de 28 de ani, a negat iniţial orice legătură cu crima. Interogată de oamenii legii, mama tânărului a declarat că fiul său şi victima au băut împreună la cârciumă, după care au plecat spre un alt bar, cu maşina ciobanului, pentru a continua distracţia. După cum a mărturisit presupusul asasin, cei doi au început să se certe pe drum, iar şoferul a oprit maşina la marginea satului şi l-a provocat pe acesta la bătaie, lovindu-l primul, cu o bâtă pe care o avea lângă banchetă. "Nu ştie mămica nimica, decât ştiu că ne-a fript! N-a fost bine nici de ăla, ce a făcut, că are familie şi e tată de familie... Dacă voiau să bea o bere, puteau să se certe, dar în lume, că poate să mai băga cineva şi nu era nimic, că nu intra nici ăsta în pământ şi nici ăsta acolo. Dar de ce l-a dus la margine, de ce l-a dus la margine pe ăsta? Că el doar s-a apărat", a povestit mama lui Ionel Bârligea.

Sătenii au fost şocaţi să afle de fapta tânărului de 28 de ani. Ei spun că omul a mai făcut închisoare, după ce a fost implicat în diverse bătăi, însă nu-l credeau capabil de crimă. Oamenii sunt convinşi că băutura i-a întunecat minţile bărbatului. "A mai făcut de vreo 2-3 ori puşcărie, tot aşa, din astea, de-ale tineretului. Bătăi, lucruri din astea. Ei, asta-i la ordinea zilei pentru cei care beau. Consumă alcool, îşi pierd memoria, îşi pierd comportamentul de om civilizat şi se întâmplă nenorocirea. Şi pe urmă oftează ori părinţii, ori familia, ori copiii", a spus Marin Sloată, unul dintre vecini. La rândul său, un alt vecin a spus că l-a văzut deseori pe presupusul asasin ducându-se la cârciuma din sat, însă nu se gândea că băutura îl va determina să comită o crimă. "Eu am văzut că se mai ducea pe la cârciumă băiatul, dar eu ştiu ce făcea? Eu nu m-am dus după el, că sunt bătrân. Nu ştiu dacă era certăreţ sau violent. Eu nu am avut probleme cu familia asta. Stau de 30 de ani aici în curte şi nu m-am certat cu el niciodată", a spus Ion Ionescu.

Reamintim că Vasile Cazan a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 6 noiembrie, pe islazul de la marginea comunei, de doi consăteni care se duceau să îşi lucreze pământul. După ce au ieşit pe câmp, oamenii i-au văzut maşina ciobanului oprită în drum şi când s-au apropiat l-au găsit pe proprietar într-o baltă de sânge. Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au descoperit că victima avea faţa desfigurată din cauza loviturilor produse cu un corp dur, demarând imediat cercetările pentru identificarea criminalului. După numai câteva ore, principalul suspect a ajuns după gratii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro