Dă, frate, că doar nu te doare gura! Și nici mâna, câtă vreme n-o bagi în buzunarul tău, în portofelul tău cu bani agonisiți prin trudă și sudoare. Dă, că doar sunt bani de la alții, împrumutați, pe care tu și ai tăi doar vă cocoțați fără nicio jenă și fără nicio responsabilitate că o să-i și dați înapoi!
Știu, Marcele, tu nu ești moldovean, dar tare-l mai admiri pe Ștefan cel Mare, nu degeaba te-ai frământat atât să-i convingi pe turci să-ți dea sabia înapoi! Te și văd cu ea (sabia) ridicată deasupra capului și strigând prin întâlniri electorale: Datoria nu e mea, nici a copiilor mei, e datoria urmașilor și urmașilor voștri!
Acum, serios vorbind, cine și cum îi poate opri pe oamenii ăștia să mai risipească așa, fără nicio reținere, bani în stânga și-n dreapta? Cine și cum îi poate opri din tot huzurul ăsta în care se scaldă, fără ca ei să producă nimic? Nu am o problemă, să mărească tot ce vor ei, pensii, salarii, să cumpere bunăvoință până nu vor mai avea unde s-o depoziteze, dar din bani pe care să se străduiască să-i obțină. Orice guvern responsabil identifică surse și colectează bani înainte de a face favoruri. Un guvern responsabil... mă rog, o expresie redundantă pentru România. Dar chiar și așa!
Mă îngrozește de-a dreptul momentul când va trebui achitată nota de plată. Una care crește ca în povești, într-o zi cât la alții într-un an, și mai rapid în anii electorali.
Știți reclama aia cu acoperișul și inteligența artificială? Ei bine, reinterpretată pentru România și inteligența politicienilor ei, ar suna cam așa: Viața sub imensul acoperiș România este cu totul alta față de acum 35 de ani, strategiile din campaniile electorale, nu!
De fapt, și sacul ăla fără fund din care se alimentează toți politicienii, mai ales când se apropie alegerile, este complet altul (că nu prea mai avem, deci ne împrumutăm), dar peticele și năravul, nu!
Așa că, măi Marcele, fugi, mă, de lângă priză! Ajunge cât te-ai încărcat acum! Lasă și pentru la toamnă, că atunci pomenile chiar vor fi pentru sufletul (pardon, locul) tău!
