Marcu a câştigat concursul pentru şefia Fiscului brăilean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marcu a câştigat concursul pentru şefia Fiscului brăilean

Mihaela Marcu, actualul interimar al Fiscului brăilean, a câştigat concursul pentru ocuparea postului de şef al instituţiei locale. Potrivit informaţiilor obţinute de redactorii "Obiectiv", ea a încheiat ultima probă din concurs - interviul cu nota 92,2 puncte, ceea ce, cumulat cu punctajul de la examenul scris, duce la o medie finală de 81,2 puncte. Odată încheiată procedura de concurs, urmează a fi redactat şi apoi aprobat actul administrativ pe care îşi va pune semnătura preşedintele ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) prin care Mihaela Marcu este numită definitiv pe funcţia publică de conducere, în urma promovării corcursului.
În ce-l priveşte pe Cristian Plopianu, cel de-al doilea candidat înscris în cursă, acesta a obţinut la proba scrisă un punctaj sub pragul minim de promovare şi astfel n-a mai intrat în ultima etapă de corcurs, adică interviul din 19 iunie a.c..
Organizarea concursului de ocupare a postului de şef de administraţie la AJFP (Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice) Brăila s-a impus după ce, în februarie anul curent, fostul şef al instituţiei, Ilie Decă, s-a retras la pensie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro