Astfel, Bunea Stancu abia dacă mai reuşeşte să schimbe două mingi cu partenerii lui de antrenament (aşa numiţii sparring - partner), în Parcul Monument, din cauza gălăgiei răspândită de restaurantul lu' nea Matteo, aflat în proximitate. Stancu este disperat, chiar de nerecunoscut aş spune. De unde acum 5-6 luni juca tenis legat la ochi, acum acelaşi Stancu acuză faptul că nu mai poate ţine minte nici scorul din pricina zecilor de decibeli eliberaţi din boxele lui Matteo. Este o situaţie limită, care ar putea degenera dacă nu se iau măsuri repede şi degrabă. Şi asta pentru că, se ştie, nen-tu Stancu este iute la mânie, mai ales când are racheta de tenis de câmp în mână, dar nici cu Matteo nu mi-e ruşine.
În acest moment, Matteo este în avantaj, însă la serviciu urmează Bunea Stancu. El deja a anunţat că vrea să-i ia piuitul lui Matteo, astfel ca în Parcul Monument, atunci când se vor mai juca partide de tenis să nu se audă nici musca. Sincer, eu aş paria pe Stancu la meciul ăsta, şi asta nu neapărat datorită influenţei pe care a căpătat-o în ultimii ani asupra treburilor judeţului Brăila. Nu, în joc este vorba despre mulţi bani, căci Parcul Monument urmează să fie renovat cam de 70 de miliarde de lei vechi. Or, pentru a număra corect banii, ca să iasă pe plus, domnu' Stancu are nevoie de linişte deplină, să nu fie deranjat de toţi muritorii de rând care intră la Matteo.