Meci echilibrat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Meci echilibrat

Test reuşit pentru ambele formaţii, înaintea startului returului Ligii a III-a, pentru că de data aceasta lidera seriei I, CF Brăila a primit o replică pe măsură din partea elevilor lui Adrian Baldovin.
Secretoşi ca de obicei, conducătorii CF-ului au spus că în poartă evoluează Mitrea însă între buturi, pe tot parcursul amicalului a stat Anton, jucătorul pe care brăilenii speră să-l transfere de la Jiul. Portarul este în litigiu cu gruparea la care a activat însă este posibil ca în această săptămână să se parafeze transferul lui, Anton fiind dorit cu insistenţă de către Daniel Timofte.
CF Brăila a avut mai mult posesia mingei, Viitorul s-a apărat bine şi a iniţiat câteva contraatacuri, la unul dintre ele, cel din minutul 35, Gatiu fiind la un pas de deschiderea scorului şi numai intervenţia sigură a lui Gurguiatu a făcut ca scorul să rămână egal.
De fapt interesant a fost şi duelul dintre Gurguiatu, poate unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în acest joc şi atacantul formaţiei din Ianca, Alex Neta, câştigat de cele mai multe ori de fundaşul brăilean.
De altfel, Gurguiatu a şi marcat cu două minute înainte de finalul primei reprize însă reuşita sa a fost anulată corect de arbitrul Andrei Rotaru, pe motiv de fault în atac.
Soarta amicalului a fost decisă de Panait, în minutul 48. Angajat la marginea careului mic, atacantul CF-ului a şutat puternic, fără speranţe pentru portarul Dimache şi şi-a adus echipa în avantaj.
Brăilenii au mai trimis odată mingea în bara transversală prin Stănciulescu, în urma unui şut din afara careului mare şi au mai avut una două tentative de a majora scorul însă, de fiecare dată, apărarea echipei Viitorul a fost la post.

CF Brăila: Anton - Bosoi, Şerban, Gurguiatu, Necoară - Moldoveanu, Drăguş, Pânzaru, Iosofache - Henry, Panait.
Pe lista de rezerve a formaţiei brăilene a mai figurat şi portarul Botaş, Stăncioiu, Oprea, Stănciulescu, Badea şi Olenic.
Viitorul: Dimache - Boariu, Baciu, Moroianu, Stanciu - Ciurea, Ghiviciu, Percă, Crăciun - Gatiu, Neta.
Au mai evoluat Moise, Ştefan, Ionescu şi Postolea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro