Meci fără istoric şi un prim pas spre turneul final | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Meci fără istoric şi un prim pas spre turneul final

Partida de sâmbătă de la Brăila nu a avut istoric.
Elevele profesorului Vladimir Stănescu au luat jocul în serios încă de la început, s-au distanţat la 19-10 şi au câştigat primul set la o diferenţă de nouă puncte, 25-16.
A fost cel mai lung set, pentru că pe următoarele două brăilencele le-au adjudecat la 25-13 şi 25-11.
Partida a doua dintre cele două formaţii va avea loc pe data de 7 aprilie la Bucureşti, unde tot formaţia brăileană porneşte cu prima şansă.
Turneul final de promovare în Divizia A1 va avea loc în perioada18-20 mai într-o localitate care va fi stabilită ulterior.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro