Medicul Şerban Brădişteanu a fost achitat, marţi, de Tribunalul Bucureşti, atât pentru abuz în serviciu, cât şi pentru primirea de foloase necuvenite, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit mită patru milioane de euro în contextul unei licitaţii pentru echiparea spitalelor-penitenciar, potrivit Mediafax.
Instanţa Tribunalului Bucureşti l-a achitat pe Brădişteanu în baza articolului 11, raportat la articolul 10 din Codul de procedură penală, stabilind în cazul uneia dintre faptele de care a fost acuzat de procurorii anticorupţie că aceasta nu există ş,i în cazul celeilalte, că îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
La începutul lunii decembrie 2009, o altă instanţă de la Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe medicul Şerban Brădişteanu, pentru ambele fapte de care a fost acuzat. Judecătorii mai dispuneau atunci ridicarea sechestrului asigurator, măsură impusă de procurori, cu privire la un apartament şi un imobil din Bucureşti, precum şi la un imobil din Izvorani aparţinând medicului.
Soluţia a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis desfiinţarea hotărârii prin care medicul a fost declarat nevinovat şi rejudecarea dosarului, cauza ajungând astfel din nou la Tribunal.
Şerban Brădişteanu a fost acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi primit o mită de jumătate de milion de dolari şi o alta, în mai multe tranşe, de trei milioane şi jumătate de euro, toţi banii fiind daţi de o firmă austriaco-elveţiană ce distribuie produse medicale, CC Med AG. În schimbul banilor, Brădişteanu ar fi facilitat companiei câştigarea unei licitaţii pentru echiparea spitalelor penitenciar din România, procedură desfăşurată în anii 2001-2002.