Merkel cere ruşilor să pună capăt „atrocităţilor” din Siria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Merkel cere ruşilor să pună capăt „atrocităţilor” din Siria

Cancelarul Angela Merkel a lansat vineri un apel pentru ca Rusia să pună capăt violenţelor din metropola siriană Alep, susţinând că Moscova are o putere mare de influenţare asupra forţelor guvernamentale fidele lui Bashar al-Assad, informează Reuters, citată de News.ro.

De asemenea, cancelarul german a susţinut că nu există nicio prevedere în legislaţia internaţională pentru organizarea de raiduri aeriene asupra spitalelor.

„Moscova are o datorie să pună capăt escaladării violenţelor din ţara zguduită de război”, a declarat Merkel.

În trecut, metropola era cel mai vibrant centru comercial sirian, însă acum a devenit ţinta unei campanii militare majore a forţelor fidele preşedintelui Bashar al-Assad.

În ultimele două săptămâni, sute de civili sirieni au căzut victime raidurilor aeriene sângeroase, iar zeci de clădiri rezidenţiale au fost puse la pământ în cartierele estice ale metropolei, unde până la 250.000 de persoane locuiesc sub asediul dur al forţelor guvernamentale.

De asemenea, trimisul special al Naţiunilor Unite pentru Siria, Staffan de Mistura, a avertizat joi după-amiază că partea estică a Alepului ar putea să fie distrusă complet în următoarele două luni sau două luni şi jumătate, dacă forţele guvernamentale continuă ofensiva sângeroasă şi campania de bombardamente în ritmul actual.

De Mistura s-a arătat dispus să viziteze cartierele estice ale metropolei asediate şi să-i escorteze personal pe cei peste 1.000 de rebeli islamişti ai grupării Jabhat Fatah al-Sham (n.r. Frontul al-Nusra) în exteriorul cartierelor vizate de forţele guvernamentale, dacă o asemenea măsură ar pune capăt raidurilor aeriene.

Trimisul ONU a declarat că este datoria istoriei să-i judece pe liderii ruşi şi sirieni, dacă aceştia au folosit sau nu prezenţa rebelilor islamişti drept un alibi comod pentru distrugerea cartierelor asediate.

Forţele guvernamentale siriene şi aliaţii ruşi au lansat pe 22 septembrie o ofensivă extrem de violentă cu obiectivul de a cuceri întreaga metropolă Alep, împărţită în disctrictele controlate de rebeli moderaţi, islamişti sau de executivul sirian. Această escaladare a violenţelor are loc în urma prăbuşirii unui armistiţiu temporar mediat de americani şi ruşi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro