Merkel enumeră marile ameninţări globale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Merkel enumeră marile ameninţări globale

„Oare ne puteam imagina că, după 25 de ani de la încheierea războiului rece, ordinea din Europa ar putea fi perturbată de anexarea Crimeii? Sau faptul că proliferarea virusului Ebola ar putea frâna dezvoltarea ţărilor africane, iar în Orientul Mijlociu o organizaţie islamistă teroristă va încerca să stabilească un califat pe teritoriul altor state?", scrie Merkel în articol. Cancelarul federal german şi-a exprimat convingerea că toate aceste probleme, care se află pe agenda summitului G7, „necesită un răspuns din partea comunităţii internaţionale".
„La summitul G7 vor fi analizate şi alte probleme, care nu se referă la diplomaţia de criză", a subliniat Merkel, precizând că se va discuta şi despre situaţia economică pe plan global. „Obiectivele noastre sunt îndreptate spre îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor", a adăugat cancelarul german.
Anterior, Merkel a declarat că o revenire la formatul G8 nu este posibilă, atâta vreme cât „Rusia nu va respecta valorile democratice fundamentale".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro