Mieii se vor putea sacrifica, totuşi, şi în punctele de tăiere amenajate temporar în pieţe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mieii se vor putea sacrifica, totuşi, şi în punctele de tăiere amenajate temporar în pieţe

Conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare (ANSVSA) a revenit asupra deciziei de a interzice sacrificarea mieilor în puncte de tăiere amenajate temporar în târguri, pieţe şi oboare. Dacă, iniţial, se hotărâse ca mieii să poată fi sacrificaţi doar în abatoare autorizate, ieri dimineaţă a fost trimisă în teritoriu o notificare prin care Direcţiile Sanitar Veterinare erau înştiinţate că, în situaţii excepţionale, pot autoriza deschiderea punctelor de tăiere temporare. Ce înseamnă situaţiile excepţionale? "De exemplu, când cererea e foarte mare, iar abatoarele autorizate de pe raza unui judeţ nu pot face faţă volumului de lucru", ne-au explicat surse autorizate din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila. 

Niţă Caragaţă, directorul DSVSA Brăila, a anunţat, ieri, oficial, în cadrul Şedinţei Colegiului Prefectural desfăşurat la Prefectura Brăila, noua dispoziţie primită de la DSVSA. "Potrivit noilor instrucţiuni, există posibilitatea sacrificării mieilor, în cazuri excepţionale, în locuri special amenajate", a spus acesta. Primăriile din judeţ pot solicita, aşadar, autorizaţii pentru deschiderea unor astfel de puncte de tăiere temporare. Pentru autorizare trebuie îndeplinite numeroase formalităţi, în conformitate cu normele sanitar-veterinare în vigoare.
În municipiul Brăila, Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor este cea care, în anii trecuţi, a înfiinţat de fiecare dată, în preajma Paştelui, puncte de tăiere în Târgul Obor şi în Piaţa Mare. Conducerea acestei instituţii intenţionează ca şi în acest an să respecte tradiţia. "Ne bucură faptul că a apărut această derogare. Vom face toate demersurile necesare pentru înfiinţarea punctelor de tăiere tradiţionale, cu care consumatorii brăileni s-au obişnuit, din Obor şi din Piaţa Mare, adică acolo unde vor fi amplasate şi punctele de comercializare a mieilor vii", ne-a declarat Costică Bălan, directorul DAPT Brăila.
La nivelul municipiului Brăila există doar două abatoare specializate inclusiv în sacrificarea ovinelor, care sunt autorizate pentru schimburi intracomunitare. Este vorba despre abatoarele "Bunicarm" şi "Dinamel".
Reamintim că brăilenii crescători de miei îi pot sacrifica în propriile gospodării, însă nu au voie să vândă carnea, ci doar să o consume în familie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro