Mihai Mărgineanu, săptămâna aceasta, la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mihai Mărgineanu, săptămâna aceasta, la Brăila

Se anunţă o săptămână încărcată pentru brăilenii amatori de distracţie şi muzică bună. The Music Pub - La Terrasse (Str. Vadul Schelei, nr. 17, lângă Patinoar) va fi gazda a două show-uri de zile mari, în apropierea weekendului. Seara de joi este rezervată spectacolului de stand-up comedy susţinut de comedianţii Bogdan Nistor şi Adi Bobo. Evenimentul este programat să înceapă la ora 20.00, iar un bilet costă 10 lei. De reţinut că Bogdan Nistor, "moldovean în slujba comediei", cum îi place să afirme, face parte din noua generaţie de comedianţi. Şi-a început cariera în stand-up după ce a urcat pe scena din Club 99, într-o seară de open mic. La rândul său, Adi Bobo, un povestitor desăvârşit, a susţinut spectacole în toată ţara, cucerind publicul prin energia şi naturaleţea sa. În 2010, a câştigat Festivalul Naţional de Satiră şi Umor de la Târgu Mureş. "Stand Up Comedy înseamnă comedie, umor, divertisment, amuzament, distracţie şi voie bună cu gust românesc. Alegem să râdem de toate lucrurile tâmpite care ne înconjoară - cocalari, manelişti şi piţipoance, tradiţii incredibile, conflicte între cartiere/judeţe, tristeţi provinciale, probleme sexuale, experienţe de neuitat şi alte probleme pe care ni le punem atunci când deschidem ochii", susţin cei doi actori de comedie.

Mihai Mărgineanu va aduce distracţia şi muzica bună, vineri seară

Binecunoscutul artist Mihai Mărgineanu va susţine un concert în stilul său caracteristic, în seara de vineri, pe 7 august, pe scena The Music Pub - La Terrasse. Potrivit organizatorului evenimentului, muzicutistul Cătălin Curcă, show-ul este programat la ora 21:00 şi se anunţă unul incendiar pentru că "o aduce şi pe Jana, o să fie acolo şi Zaritza, poate şi Gore"! Trebuie subliniat faptul că actorul şi cântăretul Mihai Mărgineanu este unul dintre cei mai prolifici artişti de folk, iar muzica sa este inspirată, printre altele, de folclorul urban. Desigur, alte piese sunt preluări ale unor cântece vechi de pahar, dar artistul întotdeauna a avut grijă să capteze atenţia publicului şi cu piesele sale proprii. Versurile sunt adeseori explicite, în dulcele stil propriu. Deşi s-a lansat în muzică destul de târziu, la vârsta de 36 de ani, piesele sale au avut un succes la public aproape instant. De asemenea, Mărgineanu este cunoscut cinefililor şi din rolul lui Ardiles, pe care îl joacă în cel mai iubit serial de comedie românesc din ultimii 10 ani, "Las Fierbinţi", serial pentru care asigură şi coloana sonoră. În cadrul spectacolului din Brăila, acesta va interpreta atât piese vechi, consacrate, pe care fanii abia aşteaptă să le audă live, dar va prezenta şi producţii proaspăt ieşite din studio. De reţinut că biletul pentru concertul Mihai Mărgineanu costă 60 lei. Cei interesaţi de oricare dintre evenimentele găzduite de The Music Pub - La Terrasse, în această săptămână, pot face rezervări la numărul de telefon 0746479279.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro