Milioane de lei, investiţii în şcolile brăilene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Milioane de lei, investiţii în şcolile brăilene

• anul acesta, Primăria are în plan o serie de proiecte ce vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea mai multor grădiniţe, şcoli şi licee din municipiu • Şcoala «Mihu Dragomir» primeşte 700.000 lei pentru o sală de sport, în timp ce Grădiniţa Dumbrava Minunată are alocate 0,4 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de extindere

 

Anul acesta, Primăria va demara o serie de proiecte ce vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea mai multor unităţi de învăţământ din Brăila. În timp ce unele proiecte vor fi finanţate din bugetul municipiului, altele se vor realiza prin accesare de fonduri europene. 

“Avem în plan mai multe proiecte pentru şcolile din Brăila. Vorbim de consolidare/realizare extindere Grădiniţa nr. 18, centrul de execuţie Grădiniţa nr. 49, reabilitare şi dotare corpuri C1, C2, C3 Liceul «Neniţescu», reabilitare/ modernizare/dotare şcolile «Mihai Viteazul» şi «Mihai Eminescu». Vorbim de lucrări ce ţin de interior, iar unele şcoli vor primi şi aparatură nouă. De asemenea, ne ducem şi asigurăm în continuare finanţare la Şcoala «Mihu Dragomir» pentru sală de sport - 700.000 lei, continuare execuţie lucrări la Liceul Pedagogic - 700.000 lei, extindere Grădiniţa 37 «Dumbrava Minunată», lucrare începută deja acolo - 400.000 lei, şi achiziţionarea de utilaje pentru gătit, Grădiniţa nr. 2 - 200.000 lei, Şcoala «Radu Tudoran» - 500.000 lei, Grădiniţa nr. 37, reabilitare structură Şcoala Waldorf - 120.000 lei, Grădiniţa nr. 6 - 80.000 lei, Grădiniţa nr. 59 - 50.000 lei. Vom achiziţiona o maşină pentru şcoala de şoferi de la «Anghel Saligny», pentru că cea pe care o au acum este foarte veche şi elevii au nevoie să înveţe pe o maşină nouă”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir.

De asemenea, Liceul de Artă, Colegiul “Murgoci” şi Şcoala “Sf, Andrei” sunt şi ele incluse pe lista investiţiilor din domeniul educaţional de anul acesta.

“Noi am prevăzut ca Liceul «Panait Cerna», Grădiniţa nr. 48 «Luceafărul», internatul de la Liceul cu Program Sportiv şi Grădiniţa nr. 60, Grădiniţa nr. 47 «Pinnochio» şi Grădiniţa nr. 36 «Furnicuţa» să intre pe program de eficienţă energetică pe fonduri europene. Vorbim de lucrări anvelopare, atât faţadele, cât şi interiorul. Urmează ca la rectificarea de buget, în funcţiile de fondurile pe care le avem, să introducem şi alte şcoli, precum şi pe bugetul anului următor pentru că sumele sunt foarte mari”, a adăugat edilul-şef.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro