Militarii Flotilei Fluviale Brăila au făcut fericiţi copiii din Tulcea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Militarii Flotilei Fluviale Brăila au făcut fericiţi copiii din Tulcea

Comandamentul Flotilei Fluviale a iniţiat, la începutul lunii mai, o campanie de voluntariat inititulată "Bucuria copilăriei", prin care s-au făcut donaţii de cărţi şi jucării copiilor din trei comune din Tulcea, aflate în aria de responsabilitate a structurii militare cu baza la Brăila.
Campania a vizat comunele Chilia Veche, Peceneaga şi Enisala şi a avut ca scop facilitarea accesului liber la lectură şi la recreere pentru cei mai tineri membri ai comunităţilor.
În localitatea Chilia Veche, militarii au donat cărţi şi jucării, iar localnicii au avut ocazia să urce la bordul navelor pentru a vedea de aproape tehnica de luptă şi condiţiile de desfăşurare a activităţii.
La Peceneaga, pe 30 iunie, voluntarii au dotat biblioteca şcolară din localitate cu cărţi ce pot servi la educarea şi formarea copiilor. În vederea unei dezvoltari armonioase a celor mici, militarii de la fluviu au dăruit copiilor jucării, ba chiar au pus în scenă şi un mic spectacol care i-a captivat pe aceştia.
De asemenea, s-a desfăşurat şi un atelier de lectură, în care copiii au fost introduşi în aventurile marinarilor chiar de mascota campaniei, ursuleţul Fluvi. Întâlnirea s-a încheiat în paşi de dans, copii şi militarii prinzându-se într-o "horă a prieteniei".
Pe data de 3 iunie, campania de donaţii a ajuns în localitatea Enisala, unde marinarii de la fluviu şi un grup de militari americani, ce s-au alăturat iniţiativei voluntare, s-au "camuflat" în eroi de poveste şi au participat alături de cei mai mici pitici ai grădiniţei din localitate la o activitate de lectură menită să încurajeze creativitatea acestora.
Campania "Bucuria copilăriei" promite să devină tradiţie pentru a aduce cât mai multe zâmbete pe chipurile copiilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro