De altfel, Rădulescu a fost chiar liderul acestor asociaţii, el ocupând, înainte de fi secretar în cadrul MAPDR, funcţia de preşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). "Este o propunere venită din partea asociaţiilor de producători, deoarece aceste terenuri necultivate sunt o sursă continuă de dăunători care atacă culturile bune. Cine are terenuri ar trebui să le cultive sau să le vândă, să le concesioneze sau să le arendeze, nu trebuie să le ţină doar pentru că nu cer de mâncare. Sunt terenuri păguboase, care afectează solul şi trebuie făcut ceva în această privinţă", a spus Adrian Rădulescu. Potrivit sursei citate această propunere face parte dintr-un set de măsuri destinate reducerii evaziunii fiscale din agricultură, ce ar putea fi aplicate peste circa două sau trei luni.
De menţionat că şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat ieri că persoanele care au terenuri agricole necultivate ar trebui să plătească impozite, precizând însă că nu a purtat încă discuţii cu MADR pe această temă. Acum, că ambele ministere sunt de acord în principiu cu o astfel de măsură de impozitare, rămâne ca propunerea să se concretizeze într-un act normativ.