Ministrul Daea a tăiat panglica ediţiei XXI a Târgului Naţional “AgriCultura” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ministrul Daea a tăiat panglica ediţiei XXI a Târgului Naţional “AgriCultura”

• din lista VIP-urilor, alături de el a fost prezent la eveniment şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Dărăban, alături de parlamentarii brăileni şi oficialităţile locale • deşi se anunţase iniţial şi participarea premierului Mihai Tudose, acesta nu a mai venit la eveniment • programul zilnic de vizitare este, până sâmbătă inclusiv, între orele 10.00 şi 18.00, iar duminică, în intervalul 10.00 - 16.00 

 

Expozanţi, organizatori, parteneri, autorităţi locale, parlamentari, şefi ai deconcentratelor brăilene, producători agricoli locali şi vizitatori au fost ieri prezenţi în număr mare la deschiderea ediţiei cu numărul XXI a Târgului Naţional “AgriCultura”, un eveniment cu tradiţie pentru Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Brăila, la care în acest an a participat chiar ministrul agriculturii Petre Daea. Într-o dispoziţie de zile mari, oficialul a ţinut să viziteze toate standurile şi a discutat cu expozanţii pe teme de actualitate în agricultură, arătându-se interesat de problemele ridicate de aceştia, punctând de fiecare dată disponibilitatea şi implicarea ministerului pe care îl conduce în relaţia cu toţi actorii pieţei de profil. “Nu puteam să lipsesc de la o asemenea manifestare, mai ales că judeţul Brăila este un judeţ cu un puternic profil agrar, cu fermieri deosebiţi. Acest judeţ beneficiază de cea mai importantă suprafaţă la irigat. Când am venit în judeţ, am fost să văd dacă sunt folosite canalele cu apă gratuită dată de Guvernul României. Spre surprinderea mea, de fapt, aşteptările mele normale, am găsit fermieri care asigură norma de udare pentru răsărirea culturilor din această toamnă”, a declarat Daea.

De asemenea, prezent la eveniment, preşedintele Camerei de Comerţ a României, Mihai Dărăban l-a însoţit pe oficialul de la Agricultură în turul de forţă al târgului, lansând în speech-ul de deschidere invitaţia către expozanţi de a participa şi la Indagra, eveniment organizat şi găzduit la Bucureşti de “Romexpo” la finalul lunii octombrie.

Revenind la târgul de la noi, zona de parcare a complexului comercial Brăila Mall a fost astfel ocupată de zeci de utilaje agricole şi tehnologii de ultimă generaţie, fiind prezenţi acolo, ca expozanţi, cei mai importanţi producători, distribuitori şi importatori de maşini şi utilaje agricole, sisteme de irigaţii. Alături de ei au standuri în cadrul târgului şi producătorii de seminţe şi material săditor, precum şi cei din domeniul energiilor regenerabile. De asemenea, sunt prezenţi câţiva horticultori, dar şi dealerii de autoturisme şi maşini de teren, instituţii de învăţământ superior şi staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă şi, nu în ultimul rând, bănci, societăţi de leasing şi asigurări. Practic, ca şi la ediţiile precedente, evenimentul îşi propune să acopere cam toate zonele de interes ale exponenţilor acestei ramuri industriale cu impact şi pondere importantă în economia judeţului nostru. “Târgul Naţional AgriCultura a ajuns la ediţia cu numărul XXI organizată de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Brăila având, ca de obicei, drept parteneri Primăria municipiului şi Consiliul Judeţean Brăila. După cum se ştie, suntem o zonă preponderent agrară şi de aceea consider că organizarea unui astfel de târg care să aducă la un loc producători, dealeri, fermieri, alţi specialişti în domeniu, asociaţii agricole, finanţatori, este cât se poate de binevenită. Am de asemenea speranţa ca pe viitor să ne dezvoltăm şi mai mult mai cu seamă pe partea de industrializare a produselor agricole, astfel încât să nu mai exportăm doar materia primă brută” a declarat preşedintele CCIA Brăila, Ştefan Fusea, în cuvântul de deschidere la evenimentul de ieri.

Brăilenii pot vizita târgul zilnic, până sâmbătă inclusiv, între orele 10.00 şi 18.00, iar duminică, în intervalul 10.00 - 16.00, având la dispoziţie o zonă de expoziţie cu vânzare de legume şi fructe, standuri cu produse tradiţionale carne, mezeluri, brânzeturi şi produse de artizanat, precum şi o zonă de food şi fast-food. De altfel, pe scena amenajată în imediata vecinătate, pe tot parcursul celor 4 zile de târg, sunt programate spectacole folclorice susţinute de Şcoala Populară de Arte Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro