• acțiuni de amploare, în zilele de sâmbătă, duminică și luni, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră • au fost aplicate amenzi de peste 97.000 de lei, iar pentru menținerea siguranței rutiere, 19 șoferi au rămas fără permis de conducere • polițiștii au verificat sălile de jocuri și au prins un tânăr cu spray lacrimogen, dar au oprit din drum și 40 de șoferi vitezomani
În perioada minivacanței de 1 Decembrie au fost înregistrate aproape 100 de evenimente care au deranjat ordinea publică, dar polițiștii au acționat la ”foc automat”, tocmai pentru ca cetățenii să nu fie afectați. S-a acționat pe arterele de circulație și aproape 20 de șoferi au rămas fără permis de conducere.
Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, sâmbătă, duminică și luni, în cele 72 de ore au fost: menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 46 de acțiuni și au intervenit la 97 de evenimente, dintre care 90 au fost sesizate de cetățeni prin 112. ”Polițiștii au constatat 186 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi de peste 97.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, 19 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, 9 certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Polițiștii au luat la rând sălile de jocuri
Sâmbătă noaptea, în intervalul orar 22:00-06:00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au organizat și desfășurat pe raza județului o acțiune pe linia respectării prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor. Au fost controlate 12 obiective asigurate cu pază, verificați și instruiți trei agenți de securitate, controlate trei stații PECO, o sală de jocuri de noroc și verificate trei echipaje private de intervenție. ”În acest context, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.800 de lei, dintre care 6 conform Legii nr. 333/2003 și 3 conform H.G. nr. 301/2012. De exemplu, a fost sancționată contravențional o societate comercială pentru neîndeplinirea măsurilor minimale de securitate. Trei dintre sancțiunile aplicate au fost pentru depistarea unor agenți de pază dormind în timp ce executau serviciul de pază, și pentru depistarea altuia fără a purta asupra sa mijloacele din dotare, conform Legii nr. 333/2003”, au spus polițiștii.
În cadrul acțiunilor desfășurate, la data de 29 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, împreună cu luptători Serviciului Acțiuni Speciale au verificat o societate comercială de tip jocuri de noroc de pe raza municipiului. Asupra unui tânăr de 18 ani, din Brăila, a fost descoperit și ridicat un spray iritant-lacrimogen.
Acesta a fost condus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Stop pentru 40 de șoferi vitezomani
La început de week-end, pe 28 noiembrie, polițiștii rutieri ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în special viteza excesivă. Polițiștii au constatat 62 de abateri de la normele OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. ”Dintre acestea, au fost 40 de sancțiuni contravenționale pentru viteză, 5 șoferi nu purtau centura de siguranță, 4 sancțiuni pentru abaterile pietonilor, una pentru nerespectarea culorii semaforului. Doi șoferi au rămas fără permis de conducere din cauza vitezei, unul dintre aceștia pentru depășirea cu peste 70 km/h a limitei de viteză maxim admise”, au transmis polițiștii IPJ Brăila.