Minoră salvată în ultimul moment de la viol | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Minoră salvată în ultimul moment de la viol

* în timp ce culegea fructe din copac, o copilă de 12 ani, din comuna Vădeni, s-a trezit cu un bărbat necunoscut în curte * individul coborâse din tren în Halta Zagna Vădeni şi când a văzut-o pe fată i s-au deschis poftele sexuale * acesta a escaladat gardul locuinţei şi a trântit-o pe fată la pământ, dar ţipetele ei au fost auzite de vecini

O minoră de 12 ani, din comuna Vădeni, a fost la un pas de a fi violată de un individ care fusese dat jos din tren pentru că nu avea bilet. Fata locuia în zona Haltei Zagna Vădeni, într-o casă a regionalei CFR şi se urcase într-un copac pentru a culege fructe. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, a văzut-o minoră şi a decis să îşi satisfacă dorinţele sexuale cu ea, însă nu a apucat să îşi ducă planul la bun sfârşit, pentru că a fost săltat de poliţişti.


Astfel, în seara zilei de 1 iulie, Georgiana T. s-a apucat să adune nişte corcoduşe dintr-un copac aflat în curte, fără să se gândească că cineva ar putea să îi facă vreun rău. La un moment dat, brăileanul Constantin Sârbu, care tocmai coborâse din tren, a intrat în vorbă cu ea şi i-a cerut nişte fructe. Minora nu l-a băgat în seamă, moment în care individul a sărit gardul împrejmuitor al casei şi s-a urcat în copac după fată. După ce a reuşit să o dea jos, bărbatul a trântit-o la pământ, apoi s-a descheiat la pantaloni cu intenţia de a o viola. Speriată peste măsură, minora a urlat ca din gură de şarpe, iar o vecină care a auzit ţipetele a sunat imediat la Poliţie. "La ora 20.20, poliţiştii de la Biroul de Poliţie Transporturi Brăila au fost sesizaţi că în zona Halta Zagna Vădeni, un bărbat necunoscut a intrat în curtea unui imobil şi agresează o minoră de 12 ani, încercând să întreţină raport sexual cu ea", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, subinspector Jenel Şogor. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi l-au luat pe sus pe individul cu gânduri necurate. Constantin Sârbu a mai avut de-a face cu legea, fiind cunoscut cu antecedente penale şi obişnuia să se plimbe cu trenul dintr-un loc în altul, probabil din lipsă de ocupaţie. El a fost reţinut pe ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la viol, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila cu propunere de arestare preventivă. Minora de 12 ani va fi examinată medico-legal şi, în funcţie de rezultat, se vor dispune măsurile legale. Cazul a ajuns în atenţia Direcţiei pentru Protecţia Copilului Brăila care a demarat deja o anchetă. Directorul adjunct al instituţiei, Simona Cimpoae, ne-a declarat că atât minora cât şi familia vor fi incluse într-un program de consiliere psihologică.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro