Mergi la conţinutul principal

Minor arestat pentru furt din autoturisme și tentativă de operaţiuni financiare cu un card furat

• la ședința din 13 noiembrie, Judecătoria Brăila a dispus arestarea inculpatului Cosmin Viorel D., pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, complicitate la tentativa de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos și tentativă la tâlhărie •  tânărul de 16 ani a sustras mai multe bunuri din autoturisme parcate, inclusiv un card pe care i l-a dat altei persoane pentru a scoate bani • tot el, ar fi încercat să  sustragă banii, prin amenințare, unui bărbat care se afla pe Bulevardul A.I.Cuza

 

Infractor de la 16 ani! A furat bunuri din autoturisme, dar și un card bancar de pe care ar fi vrut să scoată bani. În plus, tânărul a încercat să îi fure și banii unui bărbat aflat pe Bulevardul Cuza. În final a ajuns la arest.

La data de 13 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul  Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 16 ani din Brăila. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, complicitate la tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și tentativă la tâlhărie. ”Din materialul probator administrat s-a reținut că, în perioada 10-13 octombrie a.c., tânărul ar fi sustras mai multe bunuri din autoturisme ce se aflau parcate în municipiul Brăila, profitând de faptul că portierele acestora ar fi fost neasigurate. De asemenea, tânărul ar fi înmânat un card bancar ce ar fi fost sustras în circumstanțele anterior menționate, unei alte persoane, care ar fi încercat realizarea unei tranzacții bancare”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Totodată, la data de 9  noiembrie, tânărul infractor, prin amenințări și violențe fizice, ar fi încercat să  sustragă bani din posesia unei persoane, respectiv un bărbat, în timp ce se afla pe Bulevardul A.I.Cuza din municipiu.
La data de 13 noiembrie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă față de acesta, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Soluția instanței: ”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi arestează pe inculpatul D. Cosmin Viorel pe o perioadă de 30 de zile, de la 13.11.2025 la 12.12.2025 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat în formă continuată prev de art. 228 - art 229 Cod penal, complicitate la tentativa de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi tentativă la tâlhărie. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro