În noaptea de marţi spre miercuri, la ora 1.00, în timp ce executau serviciul de patrulare, poliţişti de la Biroul Ordine Publică pentru Mediul Urban i-au depistat pe cei doi minori care, prin îndoirea oblonului metalic al vitrinei unei societăţi comerciale situate pe B-dul Dorobanţilor, au pătruns în interior şi au sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice şi răcoritoare. Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului unde li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar prejudiciul, în valoare de 32,7 lei, a fost recuperat integral. "Judiciariştii de la Biroul de Investigaţii Criminale au extins cercetările faţă de cei doi, stabilind că în nopţile de 30.11-1.12.2008 şi 21-22.08.2009, aceştia au mai comis două furturi din societăţi comerciale, înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi. Prejudiciul total de 133 de lei a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
