Moţiunea a picat, iar Ponta mai promite o dată că se apucă de treabă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Moţiunea a picat, iar Ponta mai promite o dată că se apucă de treabă

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a respins vineri moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, intitulată „Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!", cu 194 de voturi „pentru" şi 13 „împotrivă". Au fost prezenţi 417 parlamentari din 554. Şi-au exprimat votul 214 parlamentari, iar 7 voturi au fost anulate. Pentru a trece, moţiunea trebuia să întrunească 278 de voturi favorabile.
Premierul Victor Ponta a votat în plenul Parlamentului la moţiunea de cenzură, deşi a fost absent la citirea textului de la tribună. El a fost primul parlamentar strigat la apelul nominal şi a votat. În schimb, ceilalţi membri ai Guvernului nu au votat.
Parlamentarii PSD şi UNPR au anunţat că nu votează, ei preferând să rămână în bănci la momentul votului. Excepţie au făcut doar câţiva social-democraţi, printre care senatorii Şerban Nicolae şi Bogdan Niculescu Duvăz.

Alina Gorghiu le-a cerut scuze românilor pentru guvernarea alături de PSD

Copreşedintele liberalilor Alina Gorghiu a afirmat vineri, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că a fost o greşeală a PNL să aibă încredere în 2012 în premierul Victor Ponta şi le-a cerut scuze românilor pentru că liberalii au susţinut la acea dată Guvernul. Ea a făcut „apel la parlamentarii majorităţii să se comporte ca nişte oameni responsabili, nu ca nişte oi într-un staul", aluzie la decizia lui Ponta, Oprea şi Tăriceanu de a-şi ţine supuşii în bănci, ca să fie siguri că nu vor exista derapaje la vot.
Celălalt copreşedinte liberal, Vasile Blaga, l-a invitat pe premier să ia exemplul omologului din Republica Moldova, care a demisionat vineri după ce împotriva lui s-a declanşat urmărirea penală sub suspiciunea că şi-a falsificat actele de studii. „Premierul Moldovei şi-a dat demisia declarând că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. România este astăzi o ţară aflată în plină criză, generată şi amplificată de premier, a cărui legitimitate este făcută praf în fiecare zi de către domnia sa. Guvernarea României este aflată în plină disoluţie. Dl prim-ministru sfidează pe toată lumea, propriii votanţi şi susţinătorii PSD, şi refuză să facă un gest normal în orice ţară democratică - să îşi dea demisia", a spus liderul PNL.
Premierul Ponta a replicat că demisia lui Gaburici înseamnă criză politică pentru Republica Moldova, motivând că nu doreşte ceva asemănător în România.

Ponta, uşurat: „Haideţi să ne apucăm de treabă, pentru că ţara trebuie guvernată"

După aflarea rezultatului moţiunii, premierul Victor Ponta a declarat triumfător că discuţia despre majoritatea parlamentară este încheiată şi este cazul ca Guvernul să îşi continue activitatea. „Aveţi rezultatul, ce să mai vorbim atâta? Vă spune domnul Blaga. Un singur lucru: s-a închis discuţia despre majoritate, nu au majoritate. Haideţi să ne apucăm de treabă, pentru că ţara trebuie guvernată", a afirmat premierul la plecarea din plenul reunit al Parlamentului după anunţarea rezultatului votului dat la moţiunea de cenzură.
De cealaltă parte, Alina Gorghiu a promis că o nouă moţiune de cenzură va fi iniţiată la toamnă, care „cu siguranţă va avea succes".

Şova nu a venit la vot pentru că nu a ştiut la ce distanţă să stea de Ponta

Senatorul Dan Şova nu a mers în Parlament, la dezbaterea moţiunii de cenzură, pentru că nu a ştiut la ce distanţă poate sta de Victor Ponta, relatează TVR. Premierul este urmărit penal în acelaşi dosar în care e anchetat Dan Şova.
Şova a declarat că i s-a interzis să se apropie de premierul Victor Ponta, dar nu i s-a dat şi un criteriu metric, deci nu ştie la ce distanţă se poate apropia de colegul său de partid. Este una dintre interdicţiile pe care i le-au impus judecătorii odată cu măsura controlului judiciar. Conform procedurii, fostul ministru a fost dimineaţă la sediul Inspectoratului de Poliţie Ilfov.
Şova este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală şi înşelăciune. Timp de două luni, el nu are voie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor şi nici să comunice cu celelalte persoane anchetate în dosar.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro