Modelul protestelor cu bani mărunţi la benzinării, preluat la Chişinău | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Modelul protestelor cu bani mărunţi la benzinării, preluat la Chişinău


"Schema" de protest a fost pusă la cale de mai mulţi bloggeri, care apoi şi-au dat întâlnire la benzinărie. Ei au cumpărat câte un litru de benzină şi au achitat cu monede de 5, 10, 25 şi 50 bănuţi. Operatorii de la benzinărie nu au scos niciun cuvânt şi au început să numere mărunţişul.

"Vrem să atragem atenţia guvernării că accizele mari care se reflectă în preţul benzinei ar trebui utilizate după destinaţie. Dacă guvernarea e responsabilă şi asumată, ar trebui să facă ceva în acest sens", a declarat unul dintre protestatari, bloggerul Oleg Ciubotaru.

Începând din 16 ianuarie 2011, staţiile PECO din R. Moldova afişează noi preţuri la carburanţi. Astfel, motorina s-a scumpit cu 60 de bani, ajungând la un preţ de 14 lei. Un litru de benzină cu cifra octanică 95 costă aproximativ 15 lei şi 40 de bani, cu 40 de bani mai mult (1 RON â 3,8 lei moldoveneşti, 1 euro â 16,5 lei moldoveneşti)

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov, a declarat pentru UNIMEDIA că mai mulţi petrolişti au solicitat agenţiei majorarea carburanţilor. Potrivit lui Parlicov, companiile petroliere cer acest lucru ca urmare a majorării preţului la barilul de petrol pe pieţele internaţionale. Directorul general ANRE susţine că motivul invocat este unul întemeiat pentru a accepta scumpirea carburanţilor pe piaţa internă. El a ţinut însă să asigure că Agenţia va monitoriza ca profitabilitatea petroliştilor să nu depăşească procentul stabilit de lege, de 10%.

Ultima dată carburanţii s-au scumpit în R. Moldova la începutul lunii decembrie 2010, cu circa 80 de bani. Anul trecut, benzina s-a scumpit de şase ori şi s-a ieftinit de două ori, iar preţul motorinei a crescut de cinci ori şi s-a redus o singură dată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro