Momeli electorale pentru brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Momeli electorale pentru brăileni

Startul campaniei electorale s-a dat deja de 9 zile şi, de tot atâta timp, cei înscrişi în cursa electorală pentru fotoliul de preşedinte al ţării, s-au pus pe convins populaţia. Cum nu se poate duce muncă de convingere fără o susţinere materială, cât de mică, au început evident să apară şi nelipsitele brichete, pixuri, şepci, tricouri inscripţionate cu "Votaţi....", menite să îndrepte atenţia alegătorilor spre un anumit candidat. Aşa numitele pomeni electorale.

Am fost curioşi să aflăm ce materiale de propagandă electorală se utilizează în Brăila cu ocazia acestor alegeri, aşa că i-am întrebat pe cei responsabili de campaniile electorale ale unora dintre candidaţi, la ce anume au apelat pentru a convinge alegătorii. Astfel, aşa cum ne-a declarat preşedintele PDL Brăila, Giana Pătraşcu, democrat liberalii utilează pixuri, brichete, şepci, şorţuri de bucătărie, sacoşe, afişe şi fluturaşi.

În ceea ce îi priveşte pe sociali-democraţi, aceştia dau de înţeles că nu sar calul, încadrându-se în "trendul" mărunţişurilor inscripţionate cu numele candidatului lor.

La rândul lor, liberalii s-au gândit că, în afară de articolele obişnuite, să personalizeze materialele de propagandă şi în funcţie de zonă, împărţind astfel, pentru partea de "baltă" din judeţ, cizme de cauciuc. În rest, s-a mers pe aceleaşi materiale ca şi la PDL şi PSD.
Mai săraci, membrii PRM Brăila nu se bazează decât pe afişele şi fluturaşii trimişi de la centru, pentru a convinge brăilenii să îl voteze pe Corneliu Vadim Tudor: "Suntem prea săraci, noi cei de la PRM Brăila ca să cumpărăm tot felul de materiale electorale, aşa cum fac ceilalţi de la celelalte partide. Ne vom mulţumi cu afişele şi fluturaşii pe care îi avem de la Bucureşti şi asta va fi tot", ne-a declarat vicepreşedintele PRM Brăila, Niculina Moisescu.
În ceea ce îi priveşte pe susţinătorii lui Gigi Becali, şi aceştia se bazează tot pe materialele trimise de la centru pentru a-i face campanie candidatului lor: "O să primim de la centru afişe, fluturaşi şi tot felul de mărunţişuri, aşa cum au şi celelalte partide, dar nimic ieşit din comun... calendare, sacoşe, din astea, chestii mici", ne-a informat liderul PNG Brăila, Ionel Alexandru.
Susţinătorii candidatului independent Sorin Oprescu spun că, deocamdată, vor merge pe afişe, pliante, postere şi fluturaşi: "Deocamdată acestea sunt materialele electorale pe care le vom împărţi. Nu am primit niciun fel de alte indicaţii de la centru", ne-a declarat cel care se ocupă de campania lui Oprescu în Brăila, Ilie Lascu.
De remarcat e faptul că la aceste alegeri, criza şi-a spus cuvântul, candidaţii nemaipermiţându-şi să arunce în luptă "cadouri" extravagante sau să organizeze concerte peste concerte, aşa cum se întâmpla în anii anteriori.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro