Monica Niculescu s-a calificat în turul doi la Copenhaga | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Monica Niculescu s-a calificat în turul doi la Copenhaga

Niculescu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi opt minute, pe Valeria Savinik (Rusia), poziţia 99 în ierarhia mondială.
În turul doi, Monica Niculescu o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Bojana Jovanovski (Serbia), locul 106 WTA, şi Stefanie Voegele (Elveţia), poziţia 121 în clasamentul mondial.
Pentru calificarea în turul doi la Copenhaga, Niculescu va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 2.950 de dolari.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro