Moscova vrea să se împace cu UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Moscova vrea să se împace cu UE

„Nu noi am iniţiat îngheţarea relaţiilor, vom fi deschişi reluării lor imediat ce importanţa acestui lucru va fi conştientizată de partenerii noştri europeni", a spus şeful diplomaţiei ruse.
Potrivit lui Lavrov, după iniţierea sancţiunilor „Bruxellesul a întrerupt toate contactele ce au fost structurate timp de mulţi ani, contacte care permiteau menţinerea unui dialog regulat şi bazat pe încredere, ridicarea la momentul oportun a unor probleme ce apăreau şi rezolvarea lor în timp util".
„Bruxellesul a renunţat la summituri", a precizat Lavrov. „De mai mulţi ani, mult înainte de Ucraina, Bruxellesul nu desfăşoară cu Rusia Consiliul permanent de parteneriat, ce presupune o analiză a întregului complex de relaţii dintre Rusia şi UE". „Bruxellesul a îngheţat toate dialogurile aplicate pe domenii", a spus Lavrov. El a anunţat că, în ianuarie, la Moscova, vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a formulat ideea restabilirii cel puţin a dialogului energetic dintre Rusia şi UE. „Însă lucrurile nu au mers mai departe de această declaraţie. Aşteptăm paşi concreţi", a conchis şeful diplomaţiei ruse.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro