MOZAIC. De ce se strică vremea pe glob: de la ploi mai puternice, la variaţii mai mari de temperatură | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

MOZAIC. De ce se strică vremea pe glob: de la ploi mai puternice, la variaţii mai mari de temperatură

Specialişti în domeniul schimbării climatice au prezentat un tablou apocaliptic din punct de vedere meteorologic pentru următoarele decenii - intensificarea turbulenţelor, episoade polare şi caniculare extreme şi valuri oceanice uriaşe - la un Congres încheiat joi, la Montréal. La iniţiativa Organizaţiei Meteorologice Mondiale (WMO), o agenţie ONU, aproximativ 1.000 de oameni de ştiinţă au dezbătut tema "ce rezervă viitorul în meteorologie", în această primă conferinţă mondială dedicată domeniului, relatează Mediafax.
După aproape zece ani de la intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto, care viza reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, problema nu mai este să se afle dacă va avea loc încălzirea Terrei. "Aceasta (încălzirea) este ireversibilă, iar populaţia mondială continuă să crească. Este necesar să ne adaptăm", subliniază Jennifer Vanos de la Universitatea Texas Tech.
În primul deceniu al secolului al XXI-lea temeratura medie de la suprafaţa planetei a crescut cu 0,47 grade Celsius. O creştere cu un grad generează 7% mai mulţi vapori de apă în atmosferă şi - cum evaporarea este motorul care pune în mişcare fluxurile în atmosferă - este de prevăzut o accelerare a fenomenelor meteorologice. Această accelerare este de prevăzut cu atât mai mult cu cât scenariile reţinute de către comunitatea ştiinţifică privilegiază o creştere cu două grade a temperaturii medii la suprafaţa Terrei până în 2050.
"Norii se vor forma mai uşor, mai rapid, iar ploile vor fi mai puternice", generând inclusiv mai multe viituri, notează Simon Wang de la Universitatea Utah State. În general, relevă acest cercetător american, creşterea temperaturii va avea "un efect de amplificare asupra climatului aşa cum îl cunoaştem noi în prezent".
Episoade de frig puternic - ca vortexul polar care s-a abătut în această iarnă asupra unei părţi importante a Americii de Nord - vor fi mai marcate, mai extreme, la fel ca şi valurile de căldură şi perioadele de secetă, adaugă el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro