Stancu a declarat că, de acum înainte, nu va mai permite organizarea de asemenea acţiuni în imobilul respectiv, deoarece oamenii săi au avut nevoie de două zile pentru a face ordine şi curăţenie în urma celor câteva sute de persoane aflate în sală: "Am adus o armată de oameni de tipuri diferite în Casa Tineretului, dar cine-i mai primeşte acolo?Au spart seminţe, au făcut jaf acolo; nişte oameni care se manifestă în asemenea mod, eu nu-i mai primesc într-o astfel de sală. Cât voi mai fi eu preşedinte la Consiliu, nu vor mai intra acolo niciodată! Nu ştiu exact cine sunt, dar ştiu ce a rămas după ei. Nu se poate să vii să legi şapte mii de biciclete de grilajul acela metalic! În plus, de la intrare până în sală, peste tot, numai coji de seminţe şi tot felul de panarame. Au muncit oamenii ăia două zile să facă ordine după aceşti indivizi. Pentru ce? Că eu zic că nu-ţi trebuie prea multă ştiinţă şi prea multe discuţii, ca şi locuitor al Brăilei, ca să miroşi «parfumul» care vine din zona porcăriei de la marginea oraşului. Eu nu ştiu ce argumente se pot aduce şi care sunt interesele celor de la Galaţi, care au organizat dezbaterea publică şi care tolerează un astfel de complex zootehnic, în apropierea unui oraş care are peste 200.000 de oameni. Deci trebuie să sufere peste 200.000 de oameni, din cauza a 3-4 funcţionari care probabil că au alte interese, nu ştiu care sunt acelea".
Amintim că mare parte dintre participanţii la dezbaterea publică de săptămâna trecută au fost angajaţi ai complexului de porci aparţinând omului de afaceri brăilean, care au venit pentru a susţine cauza firmei şi a se asigura că nu-şi vor pierde slujbele.