Când a murit a devenit un fenomen. Era de aşteptat, de altfel, aşa se întâmplă mereu la noi când moare câte cineva, care a făcut ceva pentru ţară. La fel de aşteptat era şi modul în care lumea s-a transformat peste noapte în fanul ei: i s-au ascultat şlagărele, i s-au cumpărat albumele, românii s-au uitat la filmuleţele cu ea de pe youtube şi i-au denigrat familia. România s-a împărţit în două tabere.
Primele zile au fost cele mai frumoase. E plăcut să vezi cameramanii îmbrâncindu-se pentru a avea întâietate la sicriu, pentru a putea oferi un cadru cât mai "senzaţional" cu decedata, iar imaginile necenzurate cu trupul fără viaţă al artistei sunt de-a dreptul fascinante. În fond, asta ne încântă pe noi, românii. Pe lângă violuri şi crime ne place ideea de a vedea înmormântări în direct, de a-i urmări pe bătrâneii care îşi ridică nepoţeii de 4-5 ani, pentru a vedea decedatul "mort de-a binelea", de a-i asculta pe parapsihologii care susţin că au vorbit cu spiritul răposatului şi mai ales de a face rating emisiunilor unde se dispută averea. Şi toate astea pentru că ne numim fani. Ştiu, veţi spune că toţi fac asta când moare cineva cunoscut, toţi devin fani, dar mai ştie cineva ce înseamnă să fii cu adevărat FAN? Nu. Suntem ipocriţi, arătăm că ne pasă abia atunci când nu se mai poate face nimic.
La mai bine de 4 luni de la moartea artistei, nimeni nu-i mai ascultă şlagărele. Românii citesc Adrian Păunescu, aşteptând nerăbdători să mai moară cineva.
