A murit la pescuit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A murit la pescuit

Incidentul a avut loc luni după-amiază, la orele 18.05 şi a fost sesizat la Poliţie de un prieten al victimei, Gheorghe D., tot din municipiul Bucureşti. În urma cercetărilor desfăşurate la faţa locului s-a stabilit că victima s-a electrocutat de firele unei reţele electrice, în urma formării unui arc electric între undiţa din carbon şi firele de înaltă tensiune. Cadavrul nu prezenta semne de violenţă şi a fost transportat la morga din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Brăila pentru efectuarea necropsiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro