A murit matematicianul Solomon Marcus. El a fost membru al Academiei Romane si un critic al sistemului de educație. | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A murit matematicianul Solomon Marcus. El a fost membru al Academiei Romane si un critic al sistemului de educație.

Solomon Marcus s-a născut în data de 1 martie 1925 în judeţul Bacău.

După absolvirea studiilor liceale, a urmat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti. A obţinut ulterior titlurile ştiinţifice de doctor în matematică şi doctor docent. După absolvirea facultăţii, a predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti.
Profesorul Solomon Marcus este autor a numeroase studii interdisciplinare, iar opera sa a fost citată de peste 1.000 de autori. A publicat peste 50 de volume în România şi care au fost traduse în mai multe limbi din Europa şi nu numai şi aproximativ 400 de articole în reviste ştiinţifice sau de specialitate.

Din 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române. În anul 2001, matematicianul Solomon Marcus a fost ales ca membru titular al Academiei Române.

Iohannis: Solomon Marcus va rămâne în sufletele noastre pentru tenacitatea şi înţelepciunea sa

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi condoleanţe celor care "sunt alături şi îl iubesc" pe Solomon Marcus, precizând că academicianul "va rămâne pentru totdeauna în sufletele şi gândurile noastre pentru tenacitatea, înţelepciunea şi dragostea cu care şi-a desăvârşit viaţa şi cariera".
Am primit cu multă tristeţe vestea dispariţiei Academicianului Solomon Marcus. Performanţa sa ştiinţifică şi devotamentul pentru a construi un sistem educaţional centrat pe nevoile reale ale celui care învaţă reprezintă un model la care ne putem raporta cu toţii. Va rămâne pentru totdeauna în sufletele şi gândurile noastre pentru tenacitatea, înţelepciunea si dragostea cu care şi-a desăvârşit viaţa şi cariera. Transmit sincere condoleanţe şi sunt alături de cei care îl respectă şi îl iubesc pe Academicianul Solomon Marcus. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scris preşedintele pe pagina sa de Facebook.

Solomon Marcus a fost un critic al sistemului de educație.

Invitat în urmă cu trei ani la REALITATEA TV, în cadrul emisiunii Reporterii Realităţii, academicianul Solomon Marcus a vorbit despre lipsurile din învăţământul românesc. "Scopul în educaţie nu e să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun. Asta nu se întâmplă în şcoala românească", a spus matematicianul.

"Trebuie să înţelegem bine relaţia dintre competiţie şi educaţie. Scopul în educaţie nu e să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun. Asta nu se întâmplă în şcoala românească.
Latura competeţională strică lucrurile. Accentul nu mai cade pe scopul suprem al educaţiei", a explicat academicianul la REALITATEA TV.

"Să nu facem din evaluare un scop în sine. Accentul trebuie să-l punem pe satisfacţia personală pe care o capătă un tânăr atunci când obţine răspunsul la o curiozitate personală. Ceea ce este esenţial în educaţie este să reuşeşti să înţelegi. Asimilarea trebuie dublată de înţelegere", a mai spus matematicianul.

Academicianul a precizat că bună parte din procesul educaţional nu se situează în cultură. "Fără idei, fără conexiuni între fenomene, fără istorie nu se face cultură", a spus Solomon Marcus. "Lectura trebuie să răspundă unei nevoi. Eu am întâlnit elevi care nu prea citesc, dar s-au dezvoltat foarte bine".

Cât despre curiozitatea tinerilor, academicianul consideră că aceasta este inhibată chiar de părinţi şi educatori. "E o agresiune de multe ori şi din partea părinţilor, a educatorilor. La adresa copiilor de 5-6 ani se comite o agresiune. Nevoia lui de a se întreba este cenzurată, descurajată. De părinţi! În şcoli scrie "Un copil cuminte nu vorbeşte neîntrebat". Mi-aduc aminte de un film, "tu când vorbeşti cu un om mare să aştepţi ca el să te întrebe ceva". E obligat să înlocuiască nevoia lui de a întreba cu actul de supunere. Eu nu spun că datoriile nu trebuie să existe, dar dacă din ele facem motorul am ratat actul educaţional", a spus academicianul la REALITATEA TV.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro