Mutu propune ca în schimbul datoriei către Chelsea să facă donaţii organizaţiilor antidrog | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mutu propune ca în schimbul datoriei către Chelsea să facă donaţii organizaţiilor antidrog

"Având în vedere cazul lung şi complex între mine şi Chelsea în faţa FIFA, în urma căruia am fost condamnat să plătesc suma de 17.183.990 de euro plus cheltuielile de judecată, am spus public că respect verdictul dictat de orice autoritate internaţională. În cazul în care va fi necesar, voi continua bătălia prin toate mijloacele posibile pentru a-mi apăra drepturile de om şi fotbalist", a spus Adrian Mutu.

Jucătorul român a explicat că nu poate să plătească respectiva suma şi nicio persoană fizică în aceleaşi condiţii ca ale lui, sau chiar o companie, nu ar putea achita respectivii bani.

"Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat cât am jucat la Chelsea şi nu am putut să mă ridic la nivelul aşteptărilor, dar consider că se poate ajunge la o înţelegere din partea ambelor părţi. Propun în schimbul sumei în discuţie efectuarea unei trazacţii importante unei asociaţii din Florenţa sau din alt oraş italian, care se ocupă cu recuperarea tinerilor care au avut probleme cu consumul de substanţe interzise, alături de o altă donaţie unei organizaţii alese de Chelsea în Londra sau în Anglia, plus încă una în România", a explicat Adrian Mutu.

El a precizat că vrea să facă aceste lucruri pentru a demonstra, alături de Chelsea, că sportul are o importantă funcţie socială şi educativă. Atacantul a cerut un răspuns clubului Chelsea, iar o eventuală înţelegere ar fi efectuată sub patronajul FIFA.

Chelsea i-a reziliat contractul lui Adrian Mutu la 29 octombrie 2004, după ce a fost depistat pozitiv la un control antidrog. El a fost suspendat 7 luni, până la 18 mai 2005, moment în care a putut să fie folosit de Juventus, care l-a transferat gratis.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro