"Acest tratat acoperă greşelile de tinereţe, ca să spun aşa, ale celor mai puternici, care şi-au dezvoltat sistemele de infrastructură, mergând pe deficite bugetare mult mai ridicate, iar acum când lucrurile s-au complicat la nivelul întregii Europe, intrăm cu toţii în procedura de austeritate. Deci nu mai bem vin roşu, ne obligăm cu toţii să nu mai bem decât apă plată! E-n ordine, dar rămân nişte decalaje, care sunt foarte importante, şi aici ar trebui ca ţările mai puţin dezvoltate să aibă şansa totuşi de a reduce din aceste decalaje", spune fostul premier.
Adrian Năstase spune că USL nu vrea să semneze protocolul privind ratificarea pactului fiscal "pe NeVe". "Nu vrem să semnăm blind, să dăm un mandat pe NeVe, pentru semnarea unui text despre care nu ştim din bucătăria lui, cel puţin, aproape nimic", adaugă Năstase.