NATIONAL: Un bărbat a fost lovit de metrou la staţia Piaţa Universităţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Un bărbat a fost lovit de metrou la staţia Piaţa Universităţii

Un bărbat a fost rănit grav după ce a căzut pe şine şi a fost lovit de metrou, la staţia Piaţa Universităţii, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Potrivit lui Daniel Vasile, incidentul a avut loc în jurul orei 14.40, iar victima este un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, care nu a fost încă identificat.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti a precizat că bărbatul nu răspunde la apelurile salvatorilor, acesta urmând să fie scos de sub tren.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro