Potrivit pompierilor, turnul de evacuare, înalt de peste 100 de metri, a ars de la 53 de metri în sus, producând doar pagube materiale. În momntul izbucnirii incendiului, în secţia desulfurare se aflau 15 muncitori ai unei firme belgiene. Niciunul dintre ei nu a fost rănit în incendiu.
Pompierii au intervenit cu nouă autospeciale şi au reuşit să stingă focul după aproximativ două ore. Din primele estimări, pagubele se ridică la câteva sute de mii de euro şi ar putea fi suportate de către reprezentanţii firmei constructoare, dacă se va dovedi că incendiul a izbucnit din cauza neasigurării lucrărilor din şantier. Din primele cercetări, se pare că incendiul a pornit de la o scânteie care a aprins vopseaua cu care lucrau muncitorii.