„Ştim cu toţii cum stau lucrurile", a afirmat Rasmussen la sosirea sa la sediul NATO din Bruxelles, unde are loc o reuniune a miniştrilor apărării din statele membre ale Alianţei.
„Dacă nu va exista un acord americano-afgan, nu va putea exista niciun acord între Afganistan şi NATO, iar în cazul în care nu există un acord, nu vor fi nici trupe NATO în Afganistan după 2014", a adăugat el.
„Permiteţi-mi să subliniez acest lucru: nu aceasta este opţiunea noastră preferată. Însă acestea sunt faptele şi trebuie să le luăm în considerare în planificarea noastră", a mai spus Rasmussen, îndemnând încă o dată liderii afgani să semneze acordul de securitate cu Washingtonul.
Secretarul general al NATO a făcut aceste declaraţii după un avertisment transmis de preşedintele american Barack Obama omologului său afgan Hamid Karzai, în care afirmă că Statele Unite pregătesc o retragere militară totală din Afganistan la sfârşitul lui 2014, lăsând în schimb deschisă posibilitatea semnării acordului de securitate în cursul acestui an.
Hamid Karzai refuză de luni de zile să semneze acordul bilateral de securitate (BSA), care prevede o prezenţă americană în ţara sa după încheierea misiunii NATO în decembrie. El doreşte să-i lase această sarcină succesorului său care urmează să fie ales în luna aprilie.