Navă rusească prinsă în gheţurile Antarcticii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Navă rusească prinsă în gheţurile Antarcticii

Nava Akademik Şokalskii a început să navigheze cu viteză redusă după apariţia unei fisuri în gheaţă, a precizat căpitanul său, Igor Kiselev, citat de Itar-Tass.
"În cele din urmă, vântul şi-a schimbat direcţia şi bate dinspre vest, ceea ce i-a permis gheţii să se fisureze. Acum navigăm lent către nord", a adăugat el.
"Ne deplasăm cu viteză mică schimbând direcţia, atingând deja puţin peste 20 de mile", a mai declarat căpitanul. Condiţiile de navigaţie sunt foarte "dificile" din cauza ceţei dense şi a unei vizibilităţi reduse la 500 de metri, a precizat el.
La bordul navei Akademik Şokalskii a rămas o echipă formată din 22 de persoane, după evacuarea, joia trecută, cu un elicopter chinez a 52 de pasageri, inclusiv cercetători, turişti şi jurnalişti.
Spărgătorul de gheaţă Xue Long (Dragonul Zăpezilor), care a rămas şi el blocat între gheţuri după ce i-a acordat asistenţă navei ruseşti, a reuşit să-şi croiască drum până în apele de unde a putut să navigheze liber marţi, potrivit agenţiei China Nouă.
Expediţia navei ruseşti, destinată să repete experienţele ştiinţifice întreprinse în urmă cu un secol de exploratorul australian Douglas Mawson, a fost puternic criticată în Australia, deoarece a obligat mai multe spărgătoare ştiinţifice (chinezul Xue Long, francezul Astrolabe, australianul Aurora şi americanul Polar Star) să-şi devieze ruta pentru a-i veni în ajutor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro