Ne certăm sau guvernăm? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ne certăm sau guvernăm?

Ok, înțeleg că e supărare mare la USR Plus, după demiterea lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății, mai ales în contextul în care s-a întâmplat asta. Înțeleg că e supărare mare la USR Plus pe premierul Florin Cîțu, pentru modul incorect în care a acționat în acest caz - fără să-și anunțe proprii parteneri de coaliție (bine, i-a dau motive suficiente și Vlad Voiculescu&Co). Înțeleg că USR Plus e supărat rău pe PNL, dar totuși! E momentul să se treacă peste. Și eu sunt supărat, și mulți alții, dar gâlceava asta pe care USR Plus a întreținut-o atâtea zile a devenit lipsită de sens. Ca să nu spun penibilă.

Nu cred că electoratul USR Plus a votat pentru ca aleșii acestora să stea să se certe. Sau să ofere spectacole pe tema care e mai tare în gură. Reprezentanții USR Plus au fost votați ca să guverneze. Ca să arate de ce sunt în stare, pentru că au promis că sunt în stare. Și, cel puțin unii dintre ei, chiar au și început să arate asta - Cătălin Drulă, de exemplu, chiar are șanse să demonstreze că poate fi cel mai eficient ministru al Transporturilor din ultimii 31 de ani. Poate că ar fi demonstrat și Vlad Voiculescu de ce este în stare la Sănătate. Dar gata, nu mai e ministru. Îi înțeleg și lui supărarea, chiar frustrarea, dar trebuie și el, și USR Plus, să depășească momentul. Sincer, războiul ăsta nu face decât să dăuneze coaliției și guvernării, dar în primul rând USR Plus. Comportamentul useriștilor, în frunte cu Vlad Voiculescu, pare al unor copii de la bloc care s-au supărat pe copiii mai mari de la blocul vecin că nu mai vor să joace cu portarul lor. Acuzele astea cu „uite morții, nu sunt morții” și fel de fel de șicanări reciproc dezavantajoase nu fac bine nimănui, dar atât mai puțin populației, care fix de asta nu avea nevoie acum. USR Plus are în continuare portofoliul Ministerului Sănătății, deci poate să-și continue proiectele, chiar dacă nu mai e Vlad Voiculescu ministru.

Până la urmă, situația este oricum extrem de critică în țară – pandemic, social, economic – ca să ne permitem spectacole de-astea de doi bani, care nu fac decât să dea apă la moară și mai ales aripi PSD. Să ceri schimbarea premierului sau să ai fel de fel de pretenții absurde de la PNL, din poziția de numărul 2 în coaliția de guvernare, este de-a dreptul hilar. Nu cred că radicalismul ăsta are sens, chiar dacă unii dintre alegătorii tăi cred că așa trebuie procedat - mai ales când, totuși, să nu uităm, ai obținut 15% la alegeri. Doar 15%! Și  nu ai cum să obții mai mult la următoarele alegeri dacă nu demonstrezi că și știi să guvernezi bine. Iar cu o asemenea atitudine nu demonstrezi decât că ești departe de a fi ajuns măcar la o maturitate politică.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro